Maricel Brazdă, un tânăr din localitatea Puiești, județul Vaslui, acuzat că a încercat să dea mită unui polițist din Sihlea, a fost condamnat ieri de magistrații Tribunalului Vrancea la plata unei amenzi penale... cu suspendare. Ieri, tânărul a dat declarații în fața judecătorului, căruia i-a spus că recunoaște fapta și că o regretă. Mai mult decât atât, el a sustinut că provine dintr-o zonă defavorizată și că atunci când s-a întâlnit cu poliţistul vrâncean încerca să câștige un ban, el încercând să vândă varză. „Instanța condamnă pe inculpatul Brazdă Maricel pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (...) la 800 lei amendă penală. Dispune suspendarea condiţionată a pedepsei amenzii de 800 lei pe durata termenului de încercare (...) respectiv pe o perioadă de 1 (un) an. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea pedepsei amenzii în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. (...) dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 150 lei, consemnată la CEC Bank”, se arată în sentința de condamnare, pronunțată ieri de magistrații Tribunalului Vrancea. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Reamintim că la data de 22 octombrie, Maricel a fost prins în flagrant, la Sihlea, în timp ce încerca să ofere unui polițist 150 de lei. Omul transporta varză, pe care o avea de vânzare. Potrivit actului de sesizare a instanţei de judecată, el a fost sancționat pentru mai multe abateri, dar și pentru faptul că avea montate pe mașină obloane neomologate. Prin urmare, s-a dispus și reținerea certificatului de înmatriculare a mașinii. Nemulțumit că nu va mai putea circula cu mașina, el a scos 150 de lei din buzunar pe care i-a oferit agentului Ionuț Cernat. A fost refuzat, fapta fiind denunțată superiorilor, care au decis să organizeze un flagrant, ceea ce s-a și întâmplat.
Maricel Brazdă, un tânăr din localitatea