Valoarea de piaţă a centrului comercial AFI Palace Cotroceni, în construcţia căruia s-a investit cea mai mare sumă atrasă până acum de un singur proiect imobiliar, a crescut la 375 mil. euro, iar venitul operaţional net a crescut cu 10%, până la 7,1 mil. euro, în trimestrul al treilea din 2013, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Venitul operaţional net în primele nouă luni din 2013 este de 21,2 milioane euro, adică cu 8% mai mult faţă de primele 9 luni ale anului trecut. AFI Palace Cotroceni a înregistrat o creştere de 7,7% (în euro) a cifrei de afaceri (vânzărilor) a chiriaşilor în trimestrul trei, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, şi o creştere de 5,3%, totalizând 145 milioane euro în primele nouă luni ale anului.
Numărul de vizitatori ai AFI Palace Cotroceni a rămas constant la o medie de 52.000 de vizitatori pe zi, totalizând 14 milioane persoane în primele nouă luni din 2013.
Al doilea activ important al AFI Europe România, centrul comercial AFI Palace Ploieşti, inaugurat în 3 octombrie, a fost evaluat la 58 mil. euro. În ceea ce priveşte dezvoltarea de birouri derulată de companie în proximitatea mallului din Cotroceni, AFI a anunţat că prima etapă a proiectului avea un grad de ocupare de 98% în 30 septembrie. AFI Europe a semnat anul acesta cel mai mare şi important contract de închiriere de pe piaţa de birouri, întreaga clădire AFI Park 2 fiind închiriată către Electronic Arts. AFI Park 2 va fi finalizată în luna aprilie 2014. Prima clădire de birouri din AFI Park, totalizând o suprafaţă închiriabilă de 12.150 metri pătraţi, a fost livrată în luna septembrie 2012, iar spaţiile sale de birouri sunt 100% închiriate.
Compania a început lucrările la AFI Park 3, care va avea o suprafaţă închiriabilă de 12.150 metri pătraţi şi care va fi finalizată în decembrie 2014. AFI Europe se concentrează