Marian Sărăcilă, fostul viceprimar al localităţii Tuzla, a fost condamnat de Tribunalul Constanţa, la pedeapsa de 2 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, Dumitru Dedu, primarul din Mircea Vodă, a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, la un an si 6 luni de închisoare. Dedu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el fiind suspectat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în forma tentativei. Căluian, secretarul primăriei conduse de Dumitru Dedu, a fost acuzat, printre altele, de fals material în înscrisuri oficiale, în formă agravată, şi fals intelectual. Cristina Căluian a fost condamnată tot la un an şi 6 luni de închisoare. Cele două pedepse au fost suspendate condiţionat.
Marian Sărăcilă, fostul viceprimar al localităţii Tuzla, a fost condamnat de Tribunalul Constanţa, la pedeapsa de 2 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, Dumitru Dedu, primarul din Mircea Vodă, a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, la un an si 6 luni de închisoare. Dedu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el fiind suspectat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în forma tentativei. Căluian, secretarul primăriei conduse de Dumitru Dedu,