- Editorial - nr. 227 / 20 Noiembrie, 2013 "Tribalia - teritoriu cuprins intre raul Morava - la vest (in Serbia de azi) si raul Iantra - la est, a apartinut in cea mai mare parte Taratului de Vidin, cu o populatie preponderent romaneasca, si al carui penultim TAR (ce insemna conducator de tara!) a fost Ioan Stratimir, nepotul de fiica a lui Basarab I Intemeietorul, Domn si Voievod al Tarii Romanesti. Ducatul de Vidin a fost constituit in 1280 si cuprindea teritoriul dintre raurile Pec, Lom, Dunare, si Muntii Heamus, primul duce fiind Ioan Sisman. Ioan Stratimir s-a nascut la Loveè (c.13241325), ca al doilea fiu al lui Ioan Alexandru, si al primei sale sotii, Theodora de Valahia, cu care se casatorise in 1321. Stratimir era nepotul de fiica a lui Basarab I, casatorit cu Ana, vara sa, fiica lui Nicolae Alexandru si sora vitrega a lui Vlaicu-Voda. Dupa ocuparea Vidinului de catre turci, la 1396-1397, in partea vestica (aproximativ Timocul «sarbesc» de astazi) a domnit fiul lor, Constantin al II-lea (n.1370-17 sept.1422), la curtea lui Stefan Lazarevici al Serbiei. (Jumatate din acest teritoriu fusese anexat de Serbia, iar jumatate a facut parte din Pasalacul de Vidin). Partea de vest a Pasalacului (Marginea =Craina) a fost locuita in continuare de romani, care se bucurau de autonomie - nefiind niciodata cucerita cu sabia(!), fiind condusa de chinezii (cnezii) locali romani. Armata otomana trebuia sa anunte din vreme pe ce rute va merge, iar domnitorii Tarii Romanesti au ctitorit biserici si manastiri in aceasta zona de la sud de Dunare, trimitand si preoti romani! In secolul al XVII-lea, Matei Basarab ctitoreste o biserica (e adevarat, ingropata) cu hramul "Sfanta Parascheva”, la Vidin, capitala Pasalacului otoman! E deschisa si astazi, si poate fi vizitata!” (sursa, blog: "Cele doua Tribalii”) De ce acest atat de intins preambul? Fiindca, oricat ar parea de straniu