Incidentul – sau cum să-i spunem? – iscat de achiziţionarea unui lot de pămînt în judeţul Călăraşi, comuna Nana, de către familia preşedintelui Traian Băsescu a iscat o avalanşă de comentarii. Dincolo de opiniile stradale – „Ai auzit, bre, cît pămînt luară alde ăştia ...?“–, au fost puse pe tapet (de parcă şi aşa duceam lipsă de teme puse pe tapet din trei în trei zile de preşedintele României). Degeaba se văicăreşte Cristian Preda că îl aducem mereu în discuţie pe Traian Basescu, de parcă am putea comenta ultimele şase cvartete de Beethoven sau situaţia acelui Vermeer furat de la Isabella Stewart Gardner Museum din Boston. Există un interes major al opiniei publice (parţial curioase,parţial indiferente, în condiţiile în care noua societate civilă în curs de constituire are atitudini viril maişaizecioptiste de operetă) şi al clasei politice de a face lumină în acest caz. Adică în ce condiţii CEC Bank, singura bancă românească de stat şi cu capital integral românesc – de parcă acea faimoasă formulare „banii nu au miros“ a împăratului Vespasian şi-ar fi pierdut nuanţa sa „inodoră“ –, a acordat un credit fiicei preşedintelui Traian Băsescu pentru achiziţionarea rapidă a unei bucăţi substanţiale de pământ românesc. În folos propriu şi cu declarate intenţii pentru dezvoltarea agriculturii autohtone. Frumos exemplu, generoasă iniţiativă. „Noi vrem pămînt“, acel strigăt secular de durere şi disperare al ţăranului român măiastru pus în versuri de George Coşbuc, devenit obiect de căpătuială şi descurcăreală în hăţişurile complicatei tranziţii de la socialismul rămas fără multilaterală dezvoltare la un capitalism primitiv sălbatic şi fără scrupule. În acest proces, care continuă de 23 de ani, poporul român se descurcă. Cu şi, mai ales, fără pămînt. Regretatul (mare) poet şi distins eseist Alexandru Muşina, care ştia el ce ştia cum e cu pămîntul – o mică afacere de famili