Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii olteni şi-au expus problemele senatorilor PSD

Publicat in Gazeta Noua, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Vizita senatorilor PSD a fost o oportunitate pentru primarii din judeţ, care au putut să le arate parlamentarilor problemele cu care se confruntă.

Primarii PSD din judeţ s-au întâlnit cu aleşii grupului din Senat al partidului, miercuri, la Izbiceni. Edilii au fost îndemnaţi de preşedintele Paul Stănescu să le transmită senatorilor care sunt problemele legislative de care se lovesc.

„V-aş ruga domnilor primari să aveţi curajul, aşa cum vă îndemn de fiecare dată, să vorbiţi cu domnii senatori, să le spuneţi ce credeţi în privinţa legislaţiei, în primul rând, să-i întrebaţi, să vă consultaţi. Apoi, toate iniţiativele pe care parlamentarii noştri le vor iniţia sperăm că vor avea cel mai mare suport. Sper ca această vizită să se repete şi să fie de bun augur pentru noi toţi”, a declarat preşedintele PSD Olt.

Darius Vâlcov le-a transmis aleşilor locali că parlamentarii din grupul PSD sunt cei mai aprigi susţinători ai creşterii salariilor edililor.

„Vreau să le transmit tuturor primarilor din Olt că aici se află toţi iniţiatorii legii măririi salariilor primarilor. Mai mult, se află şi cei trei preşedinţi de comisii care au şi trecut acest proiect. Să sperăm că va trece şi de plenul Senatului, apoi şi de Cameră. Vreau ca toate întrebările pe care vreţi să le puneţi domnilor senatori să le exprimaţi. De asta suntem aici, de asta am fost în toate peregrinările noastre prin ţară, pentru a vă asculta, pentru a ne îndruma astfel încât să vă reprezentăm cu cinste în Parlament”, a spus senatorul de Slatina.

Primarul Slatinei, Minel Prina, şi-a exprimat speranţa că, în urma acestei întâlniri, senatorii vor cunoaşte problemele reale cu care se confruntă cei din administraţia publică locală.

„Este foarte important ca parlamentarii să meargă în teritoriu, să cunoască problemele cotidiene ale locuitorilor. Încercăm să p

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

În HONG KONG s-a emis cea mai mare avertizare de furtună/Taifunul Wipha mătură tot în calea sa, cu viteze de peste 167 km/h!

Gandul acum 30 minute
Autoritățile din Hong Kong a emis pentru ziua de duminică, 20 iulie, cea mai mare avertizare de furtună dată vreodată. Taifunul Wipha, cu viteze de peste 167 de kilometri pe oră, a adus ploi și vânturi abundente pe tot teritoriul. Peste 200 de zboru

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°