România ar trebui să acorde prioritate anul următor creşterii predictibilităţii pentru investitorii în energie regenerabilă şi accelerării eforturilor de reducere a ratei ridicate a creditelor neperformante, concomitent cu intensificarea combaterii corupţiei şi reformării justiţiei, recomandă BERD.
Amânarea de către autorităţile române a acordării unui număr de certificate verzi ar putea afecta negativ investiţiile în sectorul energiei regenerabile, notează Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), într-un raport anual care analizează evoluţia din ultimul an a statelor în care instituţia financiară este activă.
Guvernul a decis ca, din 1 iulie, să fie amânată acordarea unei părţi din certificatele verzi către investitorii în microhidrocentrale, centrale eoliene şi fotovoltaice, măsura urmând să fie valabilă până în martie 2017 pentru centralele hidro şi solare şi până în 2018 pentru centralele eoliene.
Unele elemente rămân neclare în privinţa caracterului neretroactiv al ordonanţei adoptate de Guvern în iunie şi există incertitudini referitoare la transparenţă şi predicitibilitatea mediului de afaceri în implementarea unor noi proiecte de energie regenerabilă, arată BERD.
De asemenea, România trebuie să intensifice eforturile vizând scăderea ratei împrumuturilor neperformante, notează BERD.
"Printre acestea se numără înlăturarea barierelor de reglementare pentru restructurarea sau reevaluarea negativă a creditelor neperformante, care reprezintă peste 20% din soldul total al împrumuturilor", se arată în raport.
Rata împrumuturilor neperformante a crescut în septembrie la 21,56% din soldul creditelor, de la 20,3% în iunie şi 17,34 % în septembrie anul trecurt, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
Nivelul creditelor neperformante este ridicat în sistemul bancar din România, dar riscurile sun