Nouă românilor ne plac găurile, asta-i clar. Suntem atrași de ele și dacă-i mai adâncă și mai întunecoasă parcă ne face s-o admirăm și mai mult. E deja dovedit că oriunde e un hău, într-o peșteră, mânăstire sau pădure, e un grup de turiști care se uită-n gol pentru a „aprecia” prin beznă adâncimea. Ăsta-i un alt paradox românesc: nu ne vedem lungul nasului, dar apreciem cu ochiul liber o fântână.
Trecând la un alt punct de cotitură în relația români-gaură, am început să văd cu mai multă limpezime faptul că-s compatrioți ce aruncă monede sau bancnote în hăuri, zic ei pentru noroc. Dacă aș vrea să fiu sigur de noroc aș încerca un mix de superstiții: într-un bocanc cu care în prealabil am călcat într-un căcat, să-ndes o pisică neagră și-o hârtie cu cifra 13 și p-astea să le arunc într-o fântână norocoasă. Nu știi niciodată dacă e îndeajuns pentru a-i mulțumi pe zei. Fântâni din mânăstiri (Târgoviște), fântâni arteziene (Peleș, Promenada Mall-București), lacuri (Bâlea), ori alte găvane, românul aruncă fise, doar doar o primi la schimb o bancnotă de 500 de lei. Până acum, în maximum de civilizație pe care-l impun numeroasele așezăminte culturale din țară, unul n-a pus o pancartă prin care să-i roage pe compatrioți să-și țină banii în portofel, ba mai mult, să-i doneze dacă tot au chef să-i arunce.
Cred că antropologii pot dovedi faptul că suntem învățați de mici să aruncăm bani la gaură. Presupun că numeroși dintre voi, mai ales băieții, au jucat „Gropița” când erau copii. Pentru cine n-a prins acest minunat joc în copilărie cineva o să se ocupe sigur să facă o variantă și pentru iPhone-uri. De la acest joc ne-am învățat să dăm bani în tot felul de găuri, remarcă la care misoginii vor spune „amin frățică!”. Fetele nu vor spune nimic pentru că au înțeles despre ce vorbesc.
O să-mi spuneți că și-n Italia se aruncă bani, în Fontana di Trevi, dar nu cred c
