Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artiştii Operei au luat lecţii de arta războiului pentru premiera de sâmbătă

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

„Trubadurul” se anunţă un spectacol grandios, iar cine nu prinde bilet la premiera din 23 noiembrie, mai are o şansă la celelalte două reprezentaţii din 24 şi 30 noiembrie. Acestea vor fi însă jucate cu o distribuţie cu totul schimbată!

Conform tradiţiei, colectivul Operei Braşov încheie Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet cu o premieră, prezentată în două reprezentaţii, în două seri. Pentru acest an, titlul ales este „Trubadurul” de G. Verdi, care întregeşte practic „trilogia verdiană”, din care mai fac parte „Rigoletto” şi „Traviata” – opere binecunoscute de melomani.

Însă, pentru această ediţie, publicul se va bucura de o surpriză: „Trubadurul” va fi jucat nu doar într-o seară, nu în două, ci în trei. Mai exact, în 23, în 24 şi în 30 noiembrie. În fiecare din această seară, distribuţia va fi una diferită, cu solişti ai Operei Braşov, dar şi invitaţi. „«Trubadurul» este o lucrare grea, foarte pretenţioasă din toate punctele de vedere. Este o piatră de încercare pentru orice operă care se respectă. Şi a fost cu atât mai dificil cu cât am lucrat cu trei distribuţii diferite, într-un timp scurt şi în funcţie de programul invitaţilor”, a sintetizat regizoarea Anda Tăbăcaru Hogea.

Potrivit acesteia, „Trubadurul” este o „operă eminamente romantică, în care întâlnim sentimente puternice, poveşti cu fantome şi vrăjitoare, personaje puternice, schimbări de situaţii”. „Ca exprimare scenică, am păstrat atmosfera Spaniei de secol XV, dar am apelat şi la tehnici de iluminat moderne”, a continuat Anda Tăbăcaru-Hogea. Potrivit acesteia, opera este deosebită şi prin faptul că aici, pe lângă solişti, o pondere mare o are şi Corul, cu care s-a lucrat la fel de mult.

O noutate pentru acest spectacol o reprezintă colaborarea pe care artiştii au avut-o cu un instructor de lupte medieval – Bogdan Bălăşcău. „Şi pentru mine a fost o provocare, da

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Congres extraordinar PNL Ilie Bolojan candidează la șefia partidului. Președintele Nicușor Dan, prezent la eveniment

Ziua Constanta acum 25 minute
La eveniment participă și președintele României, Nicușor Dan, precum și reprezentanți ai unor formațiuni politice. Congresul extraordinar al PNL pentru alegerea noii conduceri a partidului a început, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în prezența a

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Venus Williams revine pe teren, la 45 de ani. Unde va juca legendara sportivă din SUA

Adevarul acum 36 minute
Venus Williams, câștigătoare a șapte titluri de Grand Slam la simplu, revine pe terenul de tenis după mai bine de un an. Ea va disputa primul său turneu în circuitul WTA în acest sezon la Mubadala Citi DC Open, găzduit de Washington.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°