În urmă cu câteva luni, la iniţiativa reprezentanţilor Primăriei şi Consiliului Local Lipova s-a propus construirea unui teren de sport sintetic care să fie pus la dispoziţia iubitorilor de sport şi mişcare în aer liber, mai ales pornind de la faptul că, până în prezent nu există un astfel de teren în oraşul Lipova.
Rezultatele acestei iniţiative nu au întârziat să apară, în ultima perioadă fiind făcute toate demersurile necesare, astfel încât lucrările de amenajare a noului teren de sport să poată fi începute iar terenul să poată fi dat în folosinţă cât mai repede.
Proiectul denumit „Teren de sport multifuncţional în aer liber” include construirea acestuia, el fiind cuprins în Planul de investiţii pe anul 2013 al Primăriei Oraşului Lipova şi finanţat de la bugetul local.
Noul teren sintetic va fi amenajat în incinta Stadionului „Şoimii Lipova”, pe platoul din partea stângă a terenului de fotbal și constă în: pavimentarea terenului propriu-zis cu fundaţie şi gazon artificial, instalaţie de nocturnă, porţi şi plase pentru fotbal, precum şi împrejmuirea terenului cu gard şi poartă de acces.
Terenul de sport, va oferi posibilitatea practicării următoarelor sporturi: mini-fotbal, handbal şi tenis de câmp.
Durata de execuţie a lucrărilor, din momentul în care acestea vor fi demarate, va depinde şi de starea vremii, terenul fiind construit în aer liber dar nu se va întinde pe o perioadă foarte mare, ceea ce înseamnă ca începând cu primăvara anului viitor, iubitorii sportului din oraşul Lipova dar şi din împrejurimi se vor putea bucura de un nou teren sintetic de sport, unde vor putea să-şi petreacă timpul liber în cel mai plăcut şi sănătos mod.
În urmă cu câteva luni, la iniţiativa reprezentanţilor Primăriei şi Consiliului Local Lipova s-a propus construirea unui teren de sport sintetic care să fie pus la dispoziţia iubitorilor