Negocierile privind programul nuclear iranian între Teheran şi membrii Grupului 5+1 par că nu se mai termină. În ciuda neînţelegerilor, preşedintele iranian, Hassan Rohani, i-a transmis premierului britanic, David Cameron, că ţara sa „îşi va apăra cu fermitate drepturile nucleare” şi va refuza „orice discriminare”.
Cu toate acestea, preşedintele american, Barack Obama, a cerut flexibilitate din partea Congresului în privinţa tratativelor cu oficialii iranieni, adăugând că nu ştie dacă săptămâna aceasta se va ajunge la un acord interimar. În prezent, în centrul dezbaterilor de la Geneva se află soarta instalaţiilor de îmbogăţire a uraniului de la Natanz şi Fordo, dar şi reactorul pe apă grea de la Arak.
Rohani cere respect
Negocierile între Iran şi membrii Grupului 5+1 urmează să fie reluate miercuri la Geneva. Într-o convorbire telefonică,Rohani i-a transmis lui Cameron că „limbajul respectului este necesar să îl înlocuiască pe cel al ameninţării şi sancţiunilor”, notează presa de stat iraniană, potrivit Mediafax. În plus, liderul de la Teheran i-a spus, tot într-un dialog telefonic, preşedintelui chinez, Xi Jinping, că Iranul „vrea un acord care să îi apere drepturile şi prin care va arăta că programul său nuclear este total paşnic”. Rohani a cerut Chinei ajutor împotriva solicitărilor excesive ale unor state, cum ar fi Franţa, care a înăsprit acordul pregătit de Teheran şi Washington, refuzat de iranieni în forma sa finală. În plus, miercuri, preşedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani, a amintit, la rândul său, de decizia Teheranului de a-şi apăra toate „drepturile nucleare”, fără „rabat”. Autorităţile de la Teheran invocă Tratatul de Neproliferare (TNP) potrivit căruia republica islamică are dreptul să aibă un program nuclear civil şi să îmbogăţească uraniu. De asemenea, ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a făcut referire