Supremul, irefutabilul argument pentru noroiul cu care împroaşcă zilnic televiziunile, radiourile şi parte din presa scrisă, editurile care publică doar subliteratură, e că nu fac decît să respecte voinţa publicului. „Asta se cere, asta dăm“. La fel procedează şi unele teatre sau cafenele care oferă spectacole de divertisment sub limita decenţei. Pînă şi televiziunea naţională difuzează emisiuni care, pe lîngă informaţie serioasă, fac loc unui kitsch de o rară stupizenie. Am întrebat, revoltat, de ce fac asta şi mi s-a spus că „ăsta-i formatul, aşa trebuie să fie, aşa se cere“. Lumea, adică, n-ar suporta o emisiune culturală sau un umor mai puţin gros. Lumea n-ar rîde, pasămite, decît la sitcomuri din gama La bloc. Lumea n-arrezista, cred ei, decît la filme imbecile, n-ar avea răbdare la altceva, pentru că, zic ei, lumea vrea doar să se deconecteze. Cei care formulează axiomele astea, în care crede mai tot omul din media, profesionistul, de, au impresia că se adresează unei populaţii de înapoiaţi mintal. De fapt, se iau pe ei drept model, se consideră personaje exponenţiale şi nu-şi pot imagina că nu toată lumea le seamănă. Rezultatul e eliminarea aproape completă a culturii înalte şi chiar a celei populare de calitate şi înlocuirea lor cu produse anticulturale şi submediocre din orice punct de vedere. Cred că realitatea e mult diferită de felul cum o percep oamenii aceştia. Publicul nu cere neapărat ceva şi nu cred că refuză din start altceva. Publicul primeşte ce i se dă. De multe ori, nu are termen de comparaţie şi nu ştie că se poate altfel, deci nu cere nimic. Am asistat de mai multe ori la serile culturale (cred că asta e denumirea proprie) ale Editurii Humanitas de la Librăria Cişmigiu. Nu sînt doar lansări de carte, scopul lor nu este (nu are cum fi) exclusiv comercial – doar nu vînzările din seara respectivă rentabilizează editura. Sînt adevărate min