Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista People a desemnat cel mai sexy bărbat în viaţă pe anul 2013 - FOTO

Publicat in Mediafax, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Editorii revistei People au desemnat, marţi, cel mai sexy bărbat în viaţă pe anul 2013. Revista People acordă acest titlu în fiecare an, în luna noiembrie. Primul câştigător a fost actorul australian Mel Gibson, în anul 1985.

Opţiunea celor de la People a fost Adam Levine, solistul formaţiei rock Maroon 5 şi jurat al emisiunii "The Voice" de pe postul NBC.

Solistul, în vârstă de 34 de ani, care este logodit cu top-modelul Victoria's Secrets Behati Prinsloo, a declarat revistei People că a fost uluit de această veste, informează reuters.com.

"Ca muzician, visezi să câştigi premii Grammy şi nu m-am aşteptat să câştig un asemenea premiu", a spus Adam Levine.

Printre câştigătorii din anii precedenţi, desemnaţi de revista People, se numără Channing Tatum, Brad Pitt, Johnny Depp, Ryan Reynolds, George Clooney şi Matt Damon.

De asemenea, Adam Levine a debutat în lumea filmului anul trecut, primind un rol în serialul de televiziune "American Horror Story". Acesta a jucat în lungmetrajul "Can A Song Save Your Life?" (2013), cu Keira Knightley şi Mark Ruffalo, care a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

Trupa Maroon 5, care a debutat în 2002 cu albumul "Songs About Jane", şi-a lansat al patrulea album, "Overexposed", în 2012.

Dintre piesele trupei fac parte "This Love", "She Will be Loved" şi "Moves Like Jagger", în colaborare cu Christina Aguilera.

În 2012, câştigătorul a fost actorul american Channing Tatum.

Printre câştigătorii acestui titlu în anii precedenţi se numără Johnny Depp (2009 şi 2003), Matt Damon (2007), Matthew McConaughey (2005), Jude Law (2004), Ben Affleck (2002) şi Brad Pitt (2000 şi 1995). Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 8 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 9 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 7 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 5 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 8 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 12 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 6 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Hermannstadt-Farul Constanţa, 0-0, în Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida de la Sibiu s-a terminat la egalitate, 0-0. Hermannstadt ajunge astfel la 26 de puncte în clasament, iar Farul acumulează 24 de puncte, fiind pe locurile 9, respectiv 11. Tot sâmbătă se dispută partida Gloria Buzău-Universitatea Craiova, de

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°