Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecologiștii romașcani și-au ales conducerea

Publicat in Ceahlaul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Ieri seară, la Roman, a avut loc adunarea generală pentru alegerea biroului politic al Partidului Ecologist Român, ocazie cu care Camelia Duca a fost reconfirmată în funcția de președinte a formațiunii. La eveniment au participat și Mihai Cosma, președinte PER Neamț, Valerică Frățilă – primvicepreședinte PER Neamț, Cristi Manolache – vicepreședinte PER și Vasile Isvoran, președinte al Ligii Aleșilor Locali PER. “Contează foarte mult să avem simpatizanți, iar din 2016 să fim implicați în viața de zi cu zi a Romanului. Ne dorim ca lumea să nu mai fie încruntată, să scăpăm de acest gri al vieții și să facem mai bine decât ceilalți”, a declarat Valerică Frățilă. Și vicepreședintele Manolache a vorbit despre importanța partidului pe eșicherul politic, chiar dacă la ultimele alegeri per-formanțele electorale nu au fost chiar reprezentative: “Ecologia nu înseamnă doar aer curat, păduri, natură. Ecologia înseamnă mult mai mult, vorbește de educație, de sănătate, de grija pentru viitor. Ne dorim ca resursa naturală să fie valorificată pentru români, ne dorim ca resursa umană să fie la fel, iar proiectele să se facă cu o mai mare atenție”.

În urma votului celor 189 de membri prezenți, Camelia Duca a primit confirmarea mandatului de președinte. Din Biroul Politic mai fac parte: Alexandru Pavel – prim-vicepreședinte, Gheorghe Bostan, Florin Pătraș, Alin Dornescu și Marilena Ștefan – vicepreședinți, Ana Ungureanu – secretar gene-ral, iar ca membri – Vasile Filip, Elena Mucenica, Ionuț Andro, Adrian Popovici, Constantin Giosanu și Marius Broască. “Vrem să avem o organizație puternică și să fim o alternativă la actuala clasă politică. Vă asigur de loialitatea și fair-play-ul meu”, a spus, la finalul ședinței, președintele Camelia Ducu. Și primarul Laurențiu Leoreanu, venit de la București, a stat câteva minute alături de ecologiști, promițând că întotdeauna vor găsi în conduce

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

🚨 „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitați: Liviu Mihaiu și Mirel Palada

Gandul acum 14 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum o ora
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum 53 minute
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum 52 minute
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

George Simion spune că programul „case la 35.000 de euro”, din prima campanie, a fost doar „o formă de promovare”: „Nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă”

HotNews acum 2 ore
Promisiunile din campania din 2024 privind oferirea de case la 35.000 de euro dacă iese președinte al României au fost o „promovare prin care să spargem blocada informațională”, a declarat marți George Simion, într-un interviu acordat pentru Digi24.

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 2 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Vremea

București
acum

22°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°