Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timișoara și Clujul, campioane la numărul spaţiilor de birouri moderne

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Stocul de birouri din România este estimat la 2,58 milioane de metri pătraţi, din care 14,2%, respectiv aproape 370.000 de metri pătraţi, reprezintă spaţii neocupate, potrivit datelor companiei CBRE.

Cele mai multe spaţii de birouri disponibile se găsesc în Bucureşti, însă marile oraşe din provincie au un potenţial mare de dezvoltare, se arată într-un comunicat al CBRE. Capitala continuă să fie o piaţă a chiriaşilor, având în vedere rata de neocupare de 15,4%. Astfel, chiriaşii au la dispoziţie o varietate mare de spaţii de birouri, în aproape toate sub-zonele importante. Nivelul relativ scăzut al spaţiilor aflate în construcţie, cu termen de livrare în 2014, ar putea contribui la o echilibrare a pieţei între proprietari şi chiriaşi până la sfârşitul anului viitor. În provincie, cele mai dezvoltate oraşe în ceea ce priveşte cererea şi oferta de spaţii de birouri moderne sunt Cluj-Napoca şi Timişoara, unde stocul cumulat este de peste 250.000 mp. Nivelul relativ ridicat de spaţii aflate în construcţie în Cluj-Napoca creează premisele pentru o potenţială transformare a pieţei într-una favorabilă chiriaşilor, cred consultanţii CBRE. Pe de altă parte, numărul limitat de spaţii în construcţie în Timişoara, cumulat cu o cerere constantă din partea chiriaşilor, ar putea transforma aceasta piaţă într-una favorabilă proprietarilor. Celelalte oraşe mari din provincie au un stoc redus de birouri moderne, cu o limitare evidentă în ceea ce priveşte spaţiile de clasa A. Oraşele importante din România pentru segmentul BPO (Business Process Outsourcing) şi SSC (Shared Service Outsourcing) sunt Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, unde importante companii internaţionale au deschis astfel de centre. În plus oraşul Iaşi devine din ce în ce mai atractiv, în condiţiile unei disponibilităţi constante a forţei de muncă. Chiriile pentru clasa A oscilează între 14-18 euro/mp/

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

26°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°