Printre argumentele cu care oamenii din educaţie solicită în această perioadă suplimentări de fonduri se numără şi „analfabetismul funcţional”. Indicator care ţintuieşte ţara pe podiumul clasamentului european (doar bulgarii ne întrec...). Iar împerechere asta de vorbe, se prea poate, va fi fiind ori prea abstractă, ori de nedesluşit pentru destui, chiar şi dintre cei care diriguiesc ţara şi, zice-se, s-ar preocupa de viitorul ei. Foarte pe scurt, ar fi vizaţi, în primul rând, cei care ştiu citi dar nu pricep ce citesc. Dar în categoria largă de asemenea analfabeţi nu intră, după cum s-ar putea crede, numai cei cu câteva clase ori cei înmatriculaţi în licee cu medii de 2-3.

Ci şi cei care totodată, păcăliţi de sistem şi păcălind sistemul, ajung să posede felurite diplome. Şi scapă statisticilor câţi dintre ei se implică serios în activitatea de furt al căciulii şi păcăleală legitimată, penetrând în alte sisteme – întrucât, prea adesea, nu conţinutul diplomei sau, cum ar fi cazul, acoperirea ei în cunoştinţe şi abilităţi generează „selecţia de cadre” în România contemporană –, iar acolo tândălesc cu expertiză. Aşadar, periculoşi se arată nu numai cei care, nepricepuţi în ceva, îngroaşă rândurile şomerilor, asistaţilor, tăietorilor de frunze la câini, cu ambele palme întinse la pomană, ci mai cu seamă păcăliţii cu aere de pricepuţi care scriu – cu limba-n colţul gurii, poate transpirând pe furiş – proiectul României păcălite de mâine şi de poimâine.