Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii şi angajaţii centrelor de echitaţie din Franţa se alătură protestelor anti-taxe

Publicat in Mediafax, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Fermierii francezi au avertizat că vor bloca joi circulaţia către Paris, afirmând că s-au săturat de taxe şi reglementări, iar angajaţii centrelor de echitaţie vor demonstra la sfârşitul acestei săptămâni împotriva majorării TVA decisă de preşedintele Francois Hollande.

Amplificarea protestelor scoate în evidenţă bătălia pe două fronturi dusă de Hollande, care l-a făcut cel mai impopular lider francez după 1958, relatează Bloomberg.

Preşedintele este presat pe de o parte de Uniunea Europeană să reducă deficitul bugetar şi pe de altă parte de electoratul care suportă una dintre cele mai mari poveri fiscale din lume şi un şomaj aflat la un nivel record.

Premierul Jean-Marc Ayrault a declarat miercuri că guvernul nu va renunţa la majorarea TVA din 2014, dar că va analiza reorganizarea sistemului fiscal.

"Din cauza popularităţii scăzute, este foarte dificil pentru preşedinte şi premier să găsească spaţiu de manevră. Premierul a dat un semnal că francezii aşteapă soluţii, dar acestea nu vor fi imediate", a declarat Yves-Marie Cann, director la firma de cercetare şi sondare a opiniei publice CSA din Paris.

Ayrault intenţionează să discute pe 25 noiembrie cu oamenii de afaceri, sindicate şi parlamentari din toate partidele despre modificarea sistemului fiscal, din 2015. El promite totodată că cheltuielile publice vor scădea cu 45 de miliarde de euro între 2015 şi 2017.

Premierul a spus că înţelege nemulţumirea oamenilor şi îndoiala lor faţă de folosirea veniturilor fiscale.

Standard&Poor’s estimează că veniturile bugetare se ridică la 53% din PIB, dacă sunt incluse amenzile, dividendele şi alte venituri, mai mult decât în oricare altă ţară din afara Scandinaviei.

Cheltuielile statului francez totolizează peste 56% din PIB, cel mai ridicat nivel din zona euro, potrivit agenţiei de evaluare financiară.

Încasările fisc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 47 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 55 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°