Propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a magistratului George Mărgărit, acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii, va fi rejudecată în fond de instanţa supremă.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis iniţial cererea de arestare preventivă a lui George Mărgărit Curţii de Apel Bucureşti, iar aceasta a respins propunerea, în 14 noiembrie, lăsându-l liber pe fostul procuror DIICOT.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată de procurorii DNA la instanţa supremă, care a judecat marţi dosarul.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a invocat o excepţie a competenţei de judecare a propunerii de arestare preventivă făcută în cazul lui Mărgărit, arătând că nu Curtea de Apel, ci instanţa supremă trebuie să judece în fond şi ulterior în recurs acest dosar.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis excepţia invocată de procuror, au casat decizia Curţii de Apel Bucureşti şi au dispus trimiterea cauzei la Secţia Penală a instanţei supreme, pentru judecarea pe fond a propunerii de arestare preventivă a lui Mărgărit.
"Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală. Casează încheierea atacată şi, în rejudecare, trimite cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, spre competenta soluţionare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Mărgărit George", se arată în încheierea de şedinţă a ICCJ.
Decizia instanţei supreme este definitivă.
Procurorul George Mărgărit le-a prezentat, marţi, judecătorilor instanţei supreme o adeverinţă medicală din care ar rezulta că se tratează de "boala" jocurilor de noroc. Tot