12 deținuți din cadrul Penitenciarului Focșani, care participă la un program ce are drept scop reducerea riscului de recidivă după eliberare, s-au întâlnit ieri cu reprezentanții instituțiilor ce ar putea să le întindă o mână de ajutor atunci când se vor reîntoarce în societate. Programul „Reducerea Riscului de Recidivă”, desfăşurat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea în colaborare cu Penitenciarul Focşani, a ajuns la sesiunea intitulată „Piața”.
„La această acţiune au participat atât colaboratorii tradiţionali, cât şi reprezentanţi ai instituţiilor publice judeţene: A.J.O.F.M. Vrancea, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea, Camera de Comerţ şi Industrie Vrancea, Serviciul Public Local de Asistenţă Socială şi Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Vrancea. Cele 12 persoane private de libertate care finalizează cu această ocazie programul, vor avea posibilitatea să fie informaţi şi consiliaţi asupra nevoilor individuale identificate pe parcursul acestui program, urmând ca după liberare, în vederea unei bune reintegrări, acestea să fie soluţionate de către instituţiile abilitate”, a transmis subcomisarul Geta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focșani.
12 deținuți din cadrul Penitenciarului Focșani, care participă la un program ce are drept scop reducerea riscului de recidivă după eliberare, s-au întâlnit ieri cu reprezentanții instituțiilor ce ar putea să le întindă o mână de ajutor atunci când se vor reîntoarce în societate. Programul „Reducerea Riscului de Recidivă”, desfăşurat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea în colaborare cu Penitenciarul Focşani, a ajuns la sesiunea intitulată „Piața”.
„La această acţiune au participat atât colaboratorii tradiţionali, cât şi repreze