ROMÂNIA – GRECIA 1-1: Reprezentativa României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marţi seară, pe Arena Naţională, scor 1-1, cu selecţionata similară a Greciei, în manşa retur a barajului de accedere la turneul din 2014.
1-1:Contestat dur de cei peste 50.000 de fani prezenţi pe Naţional Arena, tehnicianul tricolorilor a analizat la cald motivele care au dus la această situaţie. Piţurcă a admis superioritatea adversarilor şi a explicat unde s-au produs scurt-circuitele care au dus la acest nou eşec. Per total, selecţionerul consideră că naţionala este pe un trend ascendent şi că în viitor, aceasta poate creşte.
“Probabil că asta e diferenţa de valoare. Din păcate, Grecia a fost mai bună ca noi în ambele jocuri. Asta chiar dacă azi s-a terminat 1-1 şi noi am dominat aproape tot meciul.
Era foarte greu să răsturnăm rezultatul din tur, după ce am primit acel gol. În ceea ce ne priveşte pe noi, a fost o experienţă bună şi e păcat că nu am reuşit calificarea. Ar fi fost o performanţă notabilă, dar asta e realitatea. Nu ne-am depăşit condiţia.
Am format o echipă competitivă, pentru un anumit nivel, dar avem nevoie de materie umană, de jucători. Dacă nu am fi primit acel gol, cred că altfel s-ar fi desfăşurat partida. A fost foarte greu şi din punct de vedere psihic. Băieţii începuseră foarte bine meciul. Asta e situaţia, Grecia a fost mai bună. După cele două jocuri, sigur că s-a calificat echipa care trebuia. Chiar dacă au dat un gol din off-side şi ni s-a refuzat un penalty.”, a spus Piţurcă, la Antena 1.
În ceea ce priveşte viitorul său pe banca naţionalei, tehnicianul a punctat: “Eu sper ca România să se califice în preliminariile următoare. În momentul acesta eu spun că îmi voi duce mandatul la final. (n.r. despre fanii care i-au cerut demisia) A fost acel grup care mă contestă mereu. Nu vre