Castelul Neuschwanstein, BavariaRomania a inregistrat in 2012 peste 525.000 de calatorii in Germania, reprezentand o crestere de 11% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, potrivit Organizatiei Germane pentru Turism (DZT). Vezi ce regiuni viziteaza cu predilectie turistii romani, cat cheltuie pe un sejur in aceasta tara si ce procent din aceasta cifra e dat de segmentul de business travel.
Germania este apreciata de catre turistii din lumea intreaga ca fiind o destinatie culturala, avand 38 de situri in patrimoniul mondial UNESCO, numar ce o situeaza pe locul al treilea impreuna cu Franta. In plus, anul 2014 se anunta a fi ofertant din punct vedere cultural, intrucat se sarbatoresc si implinirea a 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului, precum si 300 de ani de la nasterea compozitorului german C.P.E. Bach, fiul lui Johann Sebastian Bach.
In ultimul timp, tarile din sud-estul Europei reprezinta piete de crestere importante pentru turismul Germaniei.
In 2012 Germania a inregistrat peste 1,9 milioane de calatorii din Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Muntenegru, Romania si Serbia. La o crestere medie de circa trei procente pe an, volumul vizitelor in Germania pe de aceste piete sursa va ajunge la mai mult de doua milioane de calatorii pana in anul 2020, conform Petrei Hedorfer, presedinte al Consiliului de Administratie in cadrul DZT.
Conform informatiilor DZT si a World Travel Monitor de la IPK International, Romania a inregistrat in 2012 peste 525.000 de calatorii in Germania. Acest lucru reprezinta o crestere de 11 procente comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
35% din calatoriile turistilor romani in Germania sunt vacante, 40% dintre acestea incadrandu-se in segmentul calatoriilor in orase si calatorii pentru evenimente speciale.
41% din sejururi sunt calatorii i