Se vorbeşte des în aceste zile despre lipsa medicamentelor, a materialelor sau a personalului medical din spitalele noastre – dar cum se descurcau oare bistriţenii în vremurile de demult...? Ei bine, ar fi trebuit să se simtă ca nişte privilegiaţi pentru Bistriţa figurează ca fiind printre cetăţile cu cel mai vechi spital din România.

În Sibiu a fost pusă temelia primului spital din ţară, în iunie 1292 iar trei ani mai târziu şi cetatea Bistriţei se alătură oraşelor care au dat tonul în asistenţa medicală românească.

Pe actuala stradă Gheorghe Şincai, în locul parohiei catolice, în anul 1295 în Bistriţa funcţiona un spital medieval cu capelă de care se îngrijeau călugării din oraş. Aşa se face că şi strada purta în vechime numele de „Strada Spitalului” (Spitalgasse).

Dar ceea ce numim noi astăzi spital nu este echivalent cu ceea ce exista pe atunci în acea zonă, pentru că în clădirea respectivă funcţiona mai degrabă un aşezământ medico-social, având un pronunţat caracter de azil, găzduind şi infirmi, şi săraci, şi bolnavi, ba chiar şi călători aflaţi doar în trecere prin cetate.

Cei care apelau la serviciile călugărilor hospitalieri (îngrijitorii sau asistenţii de demult) erau nevoiţi însă să obţină aprobarea „priorului” mănăstirii pe lângă care funcţiona spitalul, iar mai târziu inclusiv judele oraşului trebuia să-şi dea acordul asupra unui bolnav, după ce verifica starea lui de sărăcie sau bogăţie.

Într-un articol despre farmaciile bistriţene (publicat în volumul 5 al lui Ernst Wagner, "Contribuţii la istoria oraşului Bistriţa"), Gustav Graef presupune că spitalul călugărilor dominicani – "capellanus magistri hospitalis de Bysterce" – era dotat – şi cu o farmacie de spital.

Din nefericire, spitalul a fost distrus de un teribil incendiu în aprilie 1758 iar în locul său a fost ridicată actuala biserică romano-catolică „Sf. Treime”