Acordarea legală a mesei calde pentru toţi minerii din România, şi nu doar pentru cei din Valea Jiului, are origini în tumultuosul, eroicul si istoricul act mineresc de revoltă a Văii Jiului din august 1977.
La 3 august 1977
de pe ghereta porţii numărul 2 a minei de la Lupeni, în faţa a peste 35.000 de mineri revoltaţi ai Văii Jiului şi a lui Nicolae Ceauşescu (aflat în stânga mea), am dat citire listei noastre de revendicări susţinută şi ovaţionată din zeci de mii de piepturi minereşti.
După ce a ascultat şi aprobat punct cu punct toate revendicările noastre, Nicolae Ceauşescu (preşedintele României şi Secretar General al Partidului Comunist Roman) a spus în finalul discursului său: „Las aici o comisie guvernamentală şi de partid, care să aplice şi să rezolve toate cererile dumneavoastră”. Două zile mai târziu aveam să aflu că şefii comisiei guvernamentale şi de partid au fost Ilie Verdeţ (secretar al Secţiei Organizatorice a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman şi viceprim-ministru al Guvernului României) şi Gheorghe Pană (preşedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din România – UGSR - şi ministru al Muncii).
La 5 august 1977
în sala de protocol de la etajul unu din clădirea Primăriei Petroşani a trebuit să mă confrunt cu cei doi politruci, Ilie Verdeţ şi Gheorghe Pană, care-au încercat, fără succes, să renegocieze lista revendicărilor aprobate deja, după cum am spus, de Nicolae Ceauşescu la Lupeni. În contextul confruntărilor de atunci, redau mai jos secvenţa, care descrie memorabila şi istorica naştere a propunerii mele privind masa caldă pentru mineri.
Verdeţ şi teoria ştachetei sportive despre planurile de producţie.
Povestea meselor calde şi gratuite pentru mineri
Verdeţ (ţinând în mână copia revendicărilor noastre): „Uită-te, Dobre, tată, tu şi colegii tăi aţi pus
