Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După ce a cucerit pieţele europene, o companie românească vrea să acapareze şi consumatorii români

Publicat in Capital, joi 21 noiembrie 2013 ·

Mulţi nu ştiu că singurul producător integrat de produse din seminţe de cânepă din Europa este o companie românească din Salonta, judeţul Bihor.

Canah International şi-a început activitatea în 2008, în urma unei investiţii iniţiale de 1,7 milioane de euro, a omului de afaceri Dan Lăzărescu, fost director si actionar la furnizorul de servicii private Medicover si la compania de softwareTotalSoft. După ce a ieşit, în 2005, din toate afacerile pe care le avea în România, a aplicat pentru programul de finanţare SAPARD, care l-a impulsionat să înfiinţeze compania Canah. Ideea procesării canepii i-a venit cu totul intamplator, prin prisma unei cărţi pe care a citit-o – "Totul despre cânepă". La început, piaţa era una de nişă, însă încet-încet, compania a început să îşi exporte produsele în 3 continente şi a devenit lider pe acest segment, în Europa.

De altfel, 80% din cifra de afaceri estimată pe 2013 vine din exportul în Europa (Anglia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Belgia, Olanda, Franta, Cehia, Slovenia, Italia), Statele Unite si Israel sub trei forme: produse marca proprie, produse cu marca importatorilor sau vrac, pentru acestea din urmă fiind cea mai mare cerere). Restul de 20% din producţie se vinde pe piaţa autohtonă.

„În 2007, cand am inceput business-ul, am decis să ne orientăm către pieţele externe, deoarece acolo există deja cerere. În România ne-am lovit in prima faza de reticența consumatorilor, care nu cunoşteau proprietăţile canepei si atunci era nevoie de educare, lucru pe care farmacistul singur nu-l putea face", potrivit lui Dan Lazarescu, administrator si acționar majoritar Canah International.

Cu timpul însă, consumatorii români au început să cunoască efectele benefice ale uleiului de cânepă si chiar să-l recomande celor din jur, iar medicii au început să recomande produsele ca şi tratament adjuvant. "Acum volumul

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum 50 minute
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 42 minute
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Război în Ucraina, ziua 1043. Rusia oprește gazul către Europa, ultima conductă prin Ucraina s-a închis. Atac cu drone asupra Kievului, de Anul Nou

Press Alert acum 50 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a oprit complet livrările de gaz natural către Europa prin Ucraina. Decizia a închis o rută care a transportat gaz sovietic și rusesc spre piețele europene timp de aproape 60 de ani. Decizia vine după ce Ucraina a refu

Transportul gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei a încetat

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor furnizate de operatorul de gaze ucrainean, transmite EFE. 'La 1 ianuarie 2025, ora 07:00, a expirat Acordul de interacţiune di

Ford Motor recheamă peste 20.000 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme la baterie

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din Statele Unite a anunţat marţi că Ford Motor Co va rechema 20.484 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme legate de baterie, transmite Reuters. Rechemarea vizează anumit

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum o ora
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/5°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°