Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cutremurul de azi ar putea fi urmat de replici

Publicat in ePitesti, joi 21 noiembrie 2013 ·

Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, declară pentru Mediafax că seismul de 4,4 grade pe scara Richter produs în această dimineață în zona Vrancea a fost simţit şi în Bucureşti și că acesta ar putea să fie urmat şi de replici, însă mult mai mici.

Ionescu spune că în zona Vrancea se produc cutremure adânci, iar după seismele cu magnitudini mai mari, cum este cel de astăzi, se pot produce şi replici. Directorul INFP precizează, însă, că replicile au magnitudini mult mai mici. Întrebat dacă numărul cutremurelor din zona Vrancea înregistrate în ultima perioadă ar putea fi un semnal că urmează un seism puternic, directorul INFP afirmă că această activitate seismică se înscrie în parametri normali, nefiind nimic neobişnuit având în vedere specificul activităţii seismice din zona Vrancea. Ionescu adaugă pentru Mediafax că în zona Vrancea se produc aproximativ 15 cutremure pe lună.

Amintim că un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs azi, la ora 8:38, în zona Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 90 de kilometri. Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt Focşani (37 de kilometri), Mărăşeşti (40 de kilometri), Covasna (44 de kilometri), Adjud (49 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (51 de kilometri).

Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, declară pentru Mediafax că seismul de 4,4 grade pe scara Richter produs în această dimineață în zona Vrancea a fost simţit şi în Bucureşti și că acesta ar putea să fie urmat şi de replici, însă mult mai mici.

Ionescu spune că în zona Vrancea se produc cutremure adânci, iar după seismele cu magnitudini mai mari, cum este cel de astăzi, se pot produce şi replici. Directorul INFP precizează, însă, că replicile au magnitudini mult mai mici. Întrebat dacă numărul cutremurelor din z

Articolul in ePitesti >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Până la sfârşitul anului nu vom mai avea vize pentru Statele Unite, vom avea dublă cetăţenie în Spania şi mai mult ca sigur vom intra terestru în Schengen

News.ro acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că, până la finalul acestui an, românii vor putea călători în SUA fără a avea nevoie de vize, iar românii din Spania vor putea avea cetăţenie dublă, română şi spaniolă. De asemenea, potrivit lui Ciolacu,

Bărbat mort, găsit la marginea unui drum național. Polițiștii încearcă să-l identifice și să afle cauzele morții

Ziare.com acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat, cu traumatism cranian grav, a fost găsit sâmbătă, 6 iulie, pe marginea DN 39, între Agigea şi Eforie, judeţul Constanţa. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru identificarea bărbatului şi stabilirea împrejurărilor decesului. ”L

Premierul le răspunde șoferilor supărați pe Ordonanța 84: ”Nu e o catastrofă dacă rămâi fără permis două zile”

Botosani News acum 37 minute
Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, că românii nu trebuie să fie supărați de consecințele Ordonanței 84 prin care s-a modificat Codul Rutier astfel încât permisul de conducere să fie reținut dacă șoferul este depistat pozit

Mesaj RO-Alert în județul Tulcea din cauza războiului din Ucraina. Oficial de la MApN

Ziua Constanta acum 12 minute
În dimineața zilei de 6 iulie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniței cu România din județul Tulcea. Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de MApN, în urma detectării dronelor

Nota umilitoare primită de Kylian Mbappe în L’Equipe pentru prestaţia din meciul cu Portugalia

Adevarul acum o ora
Văzut drept unul dintre starurile de la Euro 2024, Kylian Mbappe a bifat al patrulea meci fără gol la acest turenu final. Atacantul a punctat până acum o singură dată, din penalty, în grupe, cu Polonia, și a ținut primele pagini în presa din Hexagon

Ministrul Economiei anunţă că România ar putea produce amoniac albastru: Acest lucru înseamnă posibilitatea de a relansa producţia de îngrăşăminte pentru agricultură

News.ro acum 3 ore
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, sâmbătă, că România ar putea produce amoniac albastru, ceea ce înseamnă posibilitatea de a relansa producţia de îngrăşăminte pentru agricultură. A fost constituit un grup de lucru pentru a dezvolta ace

Noul preşedinte iranian Massoud Pezeshkian pledează în favoarea unui Iran mai deschis

News.ro acum 2 ore
Reformatorul Massoud Pezeshkian, în vârstă de 69 de ani, care a fost ales sâmbătă preşedinte al republicii islamice Iran, pledează în favoarea unui Iran mai tolerant pe plan social şi mai deschis Occidentului, relatează AFP. Clasat pe primul loc în

Ciolacu: Eu cred că Spania va câştiga Campionatul European de Fotbal

Mediafax acum 4 ore
„Îmi pare rău pentru Olaf, dar de această echipa Spaniei a fost mult mai bine pregătită. Sperăm să bată cu Turcia în finală Spania. Eu cred că Spania va câştiga Campionatul European de Fotbal”, spune premierul Marcel Ciolacu. El participă, sâmbătă d

Două depozite de combustibil din sudul Rusiei, atacate și incendiate de drone ucrainene VIDEO

Adevarul acum o ora
Două depozite de combustibil din regiunea Krasnodar, aflată în sudul Rusiei, au fost atacate și incendiate de drone ucrainene în noaptea de vineri spre sâmbătă (5/6 iulie).

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 06 Iulie 2024 la ora 01:35:51 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 124.5km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 31

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
lun.

22°/37°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
Constanta
acum

29°
sâm.

23°/29°
dum.

22°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/32°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

31°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/37°