Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Teatrul Naţional Dona Maria II, prezintă, în zilele de 23 noiembrie (21h00) şi 24 noiembrie (16h00), în sala Garrett, spectacolul de teatru coregrafic D’Ale Noastre/Ta Ra Ta Tam, în regia şi coregrafia unuia dintre cei mai importanţi coreografi români din toate timpurile: Gigi Căciuleanu.
Aflat în inima capitalei portugheze, Teatrul Dona Maria II promovează, printr-un banner impozant de pe faţada principală, numele spectacolului şi al celebrului coregraf român. La mai puţin de o săptămână până la momentul celor două reprezentaţii Ta Ra Ta Tam din Lisabona, spectacolul este în plină promovare şi a beneficiat deja de câteva importante anunţuri în mass-media din Portugalia.
Co-producţie a Teatrului Naţional din Bucureşti şi a Fundaţiei Art Production, cu sprijinul JTI şi al Bibliotecii Naţionale a României, spectacolul este interpretat de dans-actorii: Ioana Marchidan, Ioana Macarie, Ramona Bărbulescu, Diana Spiridon, Rasmina Calbajos, Lari Giorgescu, Cristian Nanculescu, Ştefan Lupu, Istvan Teglas, Adrian Nour, Alexandru Călin şi Arcadie Rusu, membri ai „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”. Scenografia este semnată de Corina Grămoşteanu şi muzica de DJ Vasile, muzică „asezonată cu Beethoven, Mozart, Verdi şi altele”, inserturi „menite să universalizeze comportamentul personajelor” – cum precizează însuşi autorul şi regizorul Gigi Căciuleanu.
Creaţia coregrafică D'Ale Noastre/Ta Ra Ta Tam este inspirată din operele şi personajele lui I. L. Caragiale, geniul comic al literaturii române. Se regăsesc în acest spectacol de teatru coregrafic atât protagoniştii pieselor sale de teatru, cât şi personaje emblematice din „Momente şi Schiţe”. Sunt scene în care realismul voit al costumelor alternează cu absurdul şi suprarealismul mişcărilor dansate. Intenţia lui Gigi Căciuleanu a fost de „a-l sc