Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cum a fost prins un tânăr traficant de droguri din Alba Iulia

Publicat in Adevarul, joi 21 noiembrie 2013 ·

BCCO şi DIICOT Alba Iulia au făcut publice joi, 21 noiembrie, precizări suplimentare în cazul unui tânăr de 21 de ani arestat săptămâna trecută pentru trafic de droguri. Florin Marius Mihălţan a fost prin în flagrant în timp ce încerca să vândă o cantitate de 25 de grame de canabis.

Precizările au fost făcute într-o conferinţă de presă comună susţinută de noul comandant al BCCO Alba Iulia, comisarul şef Gabriel Florescu şi de procurorul şef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan.

Marius Florin Mihălţan, zis ”Flocea”, din Alba Iulia, a fost arestat preventiv în 13 noiembrie pentru trafic şi consum de droguri de risc. Luni, Tribunalul Alba a respins cererea acestuia de eliberare sub control judiciar. Oamenii legii susţin că tânărul în vârstă de 22 de ani ar fi deţinut acasă o cultură de canabis pe care a recoltat-o şi a oferit drogul spre vânzare consumatorilor din oraş, în special tineri în vârstă de aproximativ 20 de ani.

Poliţiştii au descoperit peste un kg de cannabis, deţinut de acesta. În 12 noiembrie, au reuşit să-l prindă în flagrant în timp ce încerca să comercializeze 10 grame de cannabis, contra sumei de 250 de lei. Cu ocazia controlului efectuat în autoturismul cu care tânărul s-a prezentat la tranzacţie, au mai fost găsite 300 de grame de cannabis, iar, în urma percheziţiei domiciliare, poliţiştii au mai găsit alte 700 de grame.

De asemenea, au fost identificate dispozitive de mărunţit cannabisul şi un cântar special, pentru gramaj redus, folosite de tânăr în activitatea infracţională. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a reuşit identificarea a şase consumatori către care suspectul a comercializat diferite cantităţi de cannabis.

Tânărul vindea drogul pe stradă, în locuri retrase unor consumatori în care avea încredere sau care veneau cu recomandare. Anchetatorii au identificat şi peste 6 consu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 31 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 56 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 5 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

China a trimis zeci de module izolatoare pentru cel mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume. construit în Franţa

Adevarul acum 10 minute
Patruzeci şi opt de blocuri modulare izolatoare au fost transportate vineri, 29 noiembrie, din China, în Franţa. Acestea vor fi folosite în construcția celui mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume, denumit „tokamak”.

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 10 minute
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 54 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°