Ca de fiecare dată când o luăm în indiferent ce competiţie fotbalistică, nimeni nu e vinovat. N-am auzit niciodată, indiferent că ne desfigura Danemarca la Bucureşti sau îi făceam noi cadou un gol în prelungiri, la Copenhaga (ratând cu acel istoric 2-2 o altă calificare) ori puneam de un 1-1 istoric cu Armenia sau îl făceam om pe slovenul Rudonja oferindu-i şansa să înscrie singurul gol din viaţa lui la naţională (mai ratând o calificare, desigur), repet, niciodată vreunul dintre cei implicaţi (fotbalist, antrenor, infractor-şef la FRF etc.) n-a ieşit după catastrofă undeva în presă – radio, ziar, TV – să spună: „Fraţi români, am fost un idiot / o murătură / o panaramă / o etc.!”. Sau altfel: „Oameni buni, ăştia suntem. Nu suntem altfel decât ţara, adică tot de rahat!”. Ori: „Atâta putem, nu aşteptaţi minuni de la noi, nu ştim, nu putem, deci degeaba vrem, că nu-i cu ce”. Aţi auzit / văzut vreodată aşa ceva? Adică să vină idiotul şi să recunoască faptul că e idiot? Nu, asta-i valabil la nemţi, care în ditamai ziarul au scris, după o catastrofă infinit mai mică decât oricare dintre ale noastre: „Suntem idioţii Europei!”. Nu. La noi, după câte una groasă, ca dubla cu grecii, apare câte un idiot care încearcă să te facă idiot pe tine, om nevinovat, patriot, sufletist şi suporter pe viaţă al Naţionalei, spunându-ţi că ei au jucat bine, că au dominat, că au fost, sunt şi vor fi veşnic mai buni decât adversarul (în cazul de faţă, Grecia) şi că doar ghinionul i-a împiedicat să-i bată măr pe ăia. Nu faptul că vreo 3-4 împiedicaţi n-ar avea loc nici în liga a 4-a germană, nici că nu ştiu să lege 3 pase, nici că în 2 meciuri au dat un singur şut pe poartă, nici că vreo 3 din ăia „buni” nu se uită decât la vârful bocancului când aleargă cu mingea, nici că ăia din apărare află de jocul la ofsaid numai după ce iau gol etc. Nimic din astea: jucători şi antrenor, într-o părere