Deprecierea euro în fața dolarului american, cauzată de publicarea discuţiilor purtate la ultima întâlnire, din 29 – 30 octombrie, a Comitetului monetar al Rezervei Federale americane (FOMC), a provocat scăderea monedelor din regiune, inclusiv a leului. Minutele întâlnirii FOMC au lăsat de înţeles, în opinia investitorilor, că reducerea programului de relaxare cantitativă, prin intermediul căruia sunt injectate lunar 85 miliarde dolari în economia SUA, ar putea veni mai repede de martie viitor. O diminuare a sumei, la şedinţa care se va desfăşura între 17 şi 18 decembrie, va avea ca efect scumpirea dolarului. Astfel, cursul monedei americane a urcat ieri de la 3,2864, minimul ultimelor două săptămâni, la 3,3101 lei. Cursul euro a crescut, după cinci şedinţe consecutive de scădere, de la 4,4449 la 4,4479 lei. Şedinţa pieţei valutare a fost calmă în care cotaţiile au urcat de la 4,4430 – 4,4450 lei, la deschidere, au urcat spre 4,45 lei, tranzacţiile de la ora 14:00 realizându-se la 4,45 – 4,4530 lei. Cursul francului elveţian şi-a continuat creşterea, urcând de la 3,6085 la 3,6097 lei. În regiune, moneda poloneză se tranzacţiona la 4,188 – 4,195 zloţi iar cea maghiară la 297,2 – 298,1 forinţi. După publicarea minutelor întâlnirii FOMC, perechea euro/dolar a scăzut până la un minim de 1,3399 dolari, maximul fiind de 1,3476 dolari, la jumătatea zilei cotarea fiind de 1,3466 dolari. La scăderea euro au contribuit şi temerile investitorilor legate de modul în care reuşeşte să iasă zona euro din recesiune, după publicarea unui indice privind activatea privată din regiune. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3404 – 1,3477 dolari, pe martie la 1,3405 – 1,3440 dolari, iar pe iunie şi septembrie la 1,34 – 1,3401 dolari. Perspectivele aprecierii monedei americane au provocat prăbuşirea unciei de aur, care cobora pentru decembrie la 1.244,