La ora prânzului, într-o zi de miercuri, centrul capitalei bulgare este blocat. Mii de oameni au ieşit în stradă, dar nu toţi pentru aceeaşi cauză. Sunt asezonaţi cu alte câteva mii de poliţişti şi jandarmi care păzesc intrările pe fiecare uliţă - denumirea străzilor în bulgară - aproape impasibili în faţa protestatarilor.
Taximetriştii au parcat în faţa catedralei Alexandr Nevski din Sofia. Sindicaliştii KNSB s-au adunat în piaţa Macedonia, iar studenţii la Universitatea Sofia. Trei direcţii diferite, aceeaşi destinaţie: piaţa din faţa Parlamentului, pe strada Ţarul Osvoboditel.
Pe ritmuri de muzică ce se vrea stimulativă, dar care ne duce mai degrabă cu gândul la primii ani de după comunism, sindicaliştii încep să se strângă în faţa scenei amplasate vizavi de clădirea Parlamentului. Nu sunt mai mult de două sute de oameni. Poartă veste şi şepci de carton mov. Ei nu scandează împotriva Guvernului, dar au ieşit în stradă să ceară condiţii de muncă mai bune.
Vin tinerii!
Se aşteaptă tinerii. Momentan imaginea marşului e una muncitorească, la tarabe se vând steguleţe şi fluiere. Oamenii discuta între ei, unii chiar dansează. Un bătrân ţipă prin portavoce la poliţştii din spatele baricadei care ocroteşte Parlamentul. E supărat că „ţiganii şi negrii îi vor ocupa ţară”. Lumea din jur zâmbeşte compătimitor.
La 11.00 intră în scenă studenţii. În fruntea mulţimii sunt liderii neoficiali ai mişcării occupy de la Universitatea din Sofia. Ivailo Dinev conduce determinat protestatarii spre piaţa din faţa Parlamentului. Jurnaliştii şi camerele de filmat îl urmăresc îndeaproape. Studenţii protestatari poartă cu ei pancarte simbolice cu mesaje anti-guvernamentale. Din boxe nu se mai aude muzica muncitorească. Se strigă #octabka!, se flutură steaguri şi se bat tobele. În mare parte, sunt aceleaşi feţe prezente în ultima lună la ocupaţia Universit
