Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecere pietonală INEDITĂ în China. Cum vor trece chinezii peste un lac

Publicat in Ora de Timis, joi 21 noiembrie 2013 ·

O companie olandeză a proiectat un pod cu o arhitectură deosebită peste lacul Meixi, din Changsha, China.

Arhitecţii de la compania Next din Amsterdam au câştigat un concurs internaţional de proiecte pentru un pod pietonal peste lacul Meixi. Podul este unul dintre elementele cele mai importante ale proiectului Dragon King Harbour River, care are ca scop dezvoltarea noului district ecologic din Changsha, construit pe malul lacului. Construcţia ar trebui să sprijine proiectele recreaţionale, ecologice şi de turism din zonă, lucrările fiind programate să înceapă peste un an.

Podul, care are un design unic, va măsura peste 150 de metri lungime şi 24 de metri înălţime şi va fi o rută de traversare a lacului, pentru pietoni.

“Construcţia şi mai ales conexiunile din locurile unde traseele se intersectează se inspiră din banda lui Mobius”, spune Michel Schreinemachers, de la compania Next, potrivit Mediafax.

“În acelaşi timp, aduce aminte de nodurile chinezeşti, o formă de artă decorativă orientală”, adaugă colegul său, John van de Water.

Banda lui Mobius este un model al unei suprafeţe cu o singură faţă. În practică, aceasta se obţine prin lipirea capetelor unei benzi dreptunghiulare, astfel încât vârfurile de pe diagonală să se suprapună. Mai simplu, se ia o bandă din hârtie, i se răsucesc capetele, care apoi sunt unite şi lipite. Nodurile chinezeşti sunt o formă de artă decorativă populară chineză, care îşi are originile în timpul dinastiilor Tang şi Song (secolele 7-13). Acestea sunt foarte complexe şi, în general au două straturi şi formează modele simetrice.

“Aspectul deosebit al podului contribuie la dezvoltarea identităţii zonei, iar iluminarea sa se integrează în sistemul care ghidează perfect navigaţia”, se arată într-un comunicat Next.

O companie olandeză a proiectat un pod cu o arhitectură deosebită peste lacul Meixi, din C

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum o ora
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 2 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 2 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Consiliul Europei inițiază crearea unui tribunal special pentru Ucraina care va încerca să îi judece pe ruși

HotNews acum 21 minute
Consiliul Europei a lansat miercuri procesul de creare a unui așa-numit Tribunal Special pentru Ucraina, care urmărește judecarea responsabililor ruși pentru invazia lansată în 2022, relatează agenția spaniolă de presă EFE, citată de Agerpres. Comit

Elena Udrea cere reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile pe care le-a petrecut în Arestul Central și în arest la domiciliu într-un alt dosar față de cel în care a fost condamnată. Potrivit

Piedone conduce razii în sex-shop-urile din Capitală: Amenzi de aproape un milion de lei

BusinessMagazin acum o ora
Piedone a descins în sex-shop-urile din Capitală şi a aplicat amenzi usturătoare de aproape un milion de lei după ce a descoperit rafturi pline cu produse neconforme.

O grădină zoologică din Franţa lovită de fulger: Cel puţin 13 răniţi / Printre aceștia se află patru copii

G4Media acum o ora
Cel puţin 13 persoane, între care o femeie din Germania, au fost rănite de fulger care a lovit miercuri o grădină zoologică din sudul Franţei, potrivit pompierilor, relatează AFP, transmite Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa

Nicuşor Dan: În mandatul meu, vom avea un spital de mari arşi

Mediafax acum 39 minute
„La spitalele pe care noi le-am gestionat la primăria Capitalei, mai mult de jumătate din pacienţi sunt oameni care vin din afara Bucureştiului, uneori de la distanţe foarte mari, pentru că nu găsesc în zonele în care ei locuiesc un specialist care

Nicușor Dan: „ROMÂNIA a făcut bine susținând Ucraina, alături de celelalte state europene și Statele Unite”

Gandul acum 21 minute
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, s-a declarat în favoarea susținerii Ucrainei, din punct de vedere militar, și a subliniat că această inițiativă a României face parte dintr-un „efort comun” la care participă și celelalte

UPDATE - Finala Cupei României, CFR Cluj - Hermannstadt. Clujenii au mai înscris un gol, imediat după pauză. Este 3-1

News.ro acum 33 minute
Finala Cupei României Betano, CFR Cluj – FC Hermannstadt, se dispută, miercuri seară, pe stadionul Francisc Neuman din Arad. UPDATE - CFR Cluj a mai înscris un gol imediat după pauză, în minutul 48, prin Nkololo. UPDATE - La pauză, clujenii conduc c

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/19°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

13°
mie.

8°/17°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

4°/16°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

12°
mie.

3°/20°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°