În fiecare an, pe 21 noiembrie, este Ziua Mondială a Salutului. Obiectivul este să saluţi cel puţin zece oameni în această zi, iar mesajul pentru liderii politici este de a folosi comunicarea şi nu forţa pentru rezolvarea conflictelor.
Ziua Mondială a Salutului a fost fondată în 1973 de Brian McCormack, absolvent al Arizona State University, şi de Michael McCormack, absolvent al Harvard University, în răspuns la războiul Yom Kippur. Ziua este sărbătorită acum în 180 de ţări.
Orice persoană poate participa la Ziua Mondială a Salutului întâmpinând cel puţin zece oameni. Acest lucru demonstrează importanţa comunicării interpersonale în păstrarea păcii. Întrucât Ziua Mondială a Salutului a început ca răspuns la conflictul dintre Egipt şi Israel din toamna anului 1973, oamenii folosesc această ocazie pentru a-şi exprima dorinţa de pace.
Cu această ocazie, vă prezentăm cele mai bizare saluturi de pe glob.
Noua Zeelandă
Triburile Maori au un salut tradiţional denumit hongi. Acesta implică atingerea nasurilor a două persoane, atunci când se întâlnesc. Este un act simbolic denumit "ha" sau "respiraţia vieţii", considerat a veni direct de la zei.
Tibet
În timp ce în alte părţi ale lumii este considerat un act urât, în Tibet localnicii scot limba unii la alţii pentru a se saluta. Tradiţia vine din secolul al IX-lea, din timpul unui rege tibetan malefic cunoscut drept Lang Darma, care avea o limbă neagră. Tibetanii se temeau că regele se va reîncarna, aşa că au început să scoată limba unii la alţii pentru a dovedi că nu sunt răi. Tradiţia continuă şi în ziua de azi.
Tuvalu
Salutul tradiţional de pe insula polineziană Tuvalu implică să îţi lipeşti obrazul de faţa celeilalte persoane şi să o miroşi adânc.
Mongolia
Când un mongol primeşte un străin în casă, îi va oferi