Două abatoare ilegale, improvizate în anexe gospodăreşti din comuna Moroeni, din judeţul Dâmboviţa, au fost descoperite, joi, de poliţişti, în urma unor controale, transmite Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, Adelina Torcică, a precizat că poliţiştii au găsit 12 oi şi două capre sacrificate, precum şi obiecte folosite la sacrificarea acestora, în interiorul anexelor gospodăreşti unde erau improvizate cele două abatoare .
Animalele nu aveau crotalii, iar proprietarii anexelor gospodăreşti nu au putut prezenta documente care să ateste provenienţa oilor şi a caprelor.
Potrivit primelor verificări ale poliţiştilor, carnea urma să fie vândută. Ancheta va stabili care erau potenţialii clienţi ai cărnii produse în cele două abatoare ilegale.