Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înscrieri pentru examenul de definitivat de anul viitor

Publicat in Pandurul, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Profesorii debutanţi din judeţul Gorj se pot înscrie pentru examenul de definitivat de anul viitor. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin două inspecţii speciale la clasă, cu media notelor finale minim 8, şi să susţină o probă scrisă. Dosarele se depun la unităţile de învăţământ la care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea. Regulile de desfăşurare a examenului au fost publicate în Monitorul Oficial la sfârşitul săptămânii trecute.

Înscrierile pentru examenul de definitivat se fac mai devreme ca anul trecut. Până la data de 25 noiembrie, cadrele didactice debutante care vor să dobândească drept de practică în sistemul preuniversitar trebuie să-şi înregistreze dosarele. Pentru a putea susţine examenul de definitivat, un candidat trebuie să aibă minimum un an vechime în sistemul educaţional ca personal calificat în specialitatea studiilor. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj speră ca şi anul viitor promovabilitatea să fie la fel de mare ca în 2013. „Anul trecut, la nivelul judeţului Gorj, s-au înscris 130 de cadre didactice debutante, însă examenul de definitivat a fost susţinut de doar 100 de persoane. Pe parcurs o parte din candidaţi au renunţat. Totuşi ne mândrim cu faptul că judeţul Gorj a înregistrat un procent mare de promovabilitate la examenul de definitivat 2013, ceea ce ne-a clasat pe primul loc la nivel naţional. În anul 2013, 76,47% dintre candidaţi au promovat examenul de definitivat, faţă de 47,83% cât a fost rata de promovare la nivel naţional”, a declarat Ion Işfan, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

CALENDAR

Dosarele de înscriere ale candidaţilor vor fi analizate în perioada 25 noiembrie - 2 decembrie. Inspecţiile la clasă vor trebui efectuate până la data de 5 iunie 2014. În perioada 15 - 30 iunie 2014 se completează dosarele şi se validează fişele de înscriere de către candidaţi. Examenu

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 3 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 7 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 5 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 3 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 12 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 12 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 7 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 6 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

8°/14°
joi

6°/16°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

11°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/14°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

6°/17°