Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea: Bugetul Sănătăţii creşte cu 2,6 miliarde lei; desigur, nu este mare faţă de media europeană

Publicat in Gandul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Bugetul real al Ministerului Sănătăţii în 2013 a fost de 5,2 miliarde de lei şi va creşte cu 2,6 miliarde de lei, ajungând la 7,8 miliarde de lei, desigur aceste fonduri nefiind mari faţă de media europeană şi faţă de nevoile sistemului, a spus joi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Din punctul meu de vedere, sănătatea nu este un cost, sănătatea este o investiţie în viitor. Din păcate, performanţele sistemului sanitar românesc au scăzut până la un nivel îngrijorător, care pune în primejdie nu numai sănătatea generaţiei actuale, dar şi perspectivele de îmbunătăţire a capacităţii sistemului sanitar de a asigura o sănătate adecvată generaţiilor viitoare", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Valeriu Zgonea a precizat că statisticile plasează România pe primele locuri în Europa la prevalenţa unor boli grave, unele dintre ele eradicate de ceva vreme în alte ţări.

"Trebuie să punem accentul pe monitorizare şi prevenţie, trebuie să reabilităm medicina în mediul rural, unde în primăvara lui 2011 au fost desfiinţate, fără discernământ, dispensare şi spitale. Ştiu foarte bine că avem dificultăţi în susţinerea programelor de sănătate, a programelor de investiţii în infrastructură şi în aparatură medicală. Sunt probleme în asigurarea necesarului de medicamente şi de materiale sanitare. Salariile medicilor şi ale personalului medical sunt departe de nivelul salariilor din Uniunea Europeană, iar suma alocată pentru cheltuielile cu sănătatea în România este de trei ori mai mică decât media europeană", a mai spus Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că bugetul alocat Sănătăţii pentru 2014 va fi mai mare decât cel din acest an.

"Am văzut în presă multe titluri care spuneau exact contrariul, că Sănătatea primeşte mai puţini bani. Adevărul este că bugetul Sănătăţii creşte. Anul acesta, Sănătatea a avut un buget de 8,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 32 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 32 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°