Scris de A.S. - După ce Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal Timişoara a fost scoasă afară, la sfârşitul anului trecut, din clădirea de pe bulevardul Mihai Viteazu, nr. 26, proprietarii imobilului retrocedat, un cunoscut clan de romi din oraş, vor să vândă acum respectivul edificiu primăriei cu 630.000 de euro. Consilierii locali trebuie să decidă dacă vor sau nu să se exercite dreptul de preempţiune la înstrăinarea imobilului. În şedinţa de joi, aleşii nu au ajuns la nicio concluzie.
Consilierii locali au avut, pe ordinea de zi a şedinţei de joi, o adresă a Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse a primăriei privind pronunţarea asupra dreptului de preempţiune la înstrăinarea imobilului de pe bulevardul Mihai Viteazu.
Vorbim despre clădirea pe care bolnavii de cancer şi personalul medical al Clinicii de Oncologie au fost obligaţi de familia lui Vişinel Stanca, la sfârşitul anului trecut, să o părăsească.
Imobilul respectiv a ajuns în posesia romilor, iar după mai multe scandaluri legate de negocierea preţului chiriei şi presiuni, chiar şi o tentativă a lui Vişinel Stanca de a se muta în clădirea în care erau trataţi bolnavii, primarul Nicolae Robu a anunţat că proprietarii au înştiinţat primăria că nu mai doresc prelungirea contractului de închiriere, iar spaţiul trebuie eliberat. De altfel, Robu afirma atunci că nici nu mai vrea să negociere cu proprietarii, optându-se pentru mutarea Oncologiei într-un fost internat de pe strada Victor Babeş.
Proprietarii vor să vândă acum imobilul de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 26 cu 630.000 de euro. Asta, după ce în trecut ar fi vrut să îl vândă cu 3,5 milioane de euro, şi apoi cu 1 milion de euro, din spusele secretarului Ioan Cojocari.
Consilierii locali nu s-au putut pronunţa, joi, asupra exercitării sau nu a dreptului de preempţiune.
„Clădirea este, în momentul de faţă, în star