Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI 21.11.2013

Publicat in Bursa, joi 21 noiembrie 2013 ·

* ADEVARUL

* Guvernul dă liber cetăţenilor din UE pe terenurile agricole din România

Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri proiectul de lege care reglementează vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole din extravilan de către persoanele fizice, astfel că cetăţenii din Uniunea Europeană vor putea face achiziţii de la 1 ianuarie 2014 fără să mai fie nevoiţi să-şi înfiinţeze firmă în România. Proiectul a fost trimis Parlamentului spre aprobare. Executivul renunţase recent la intenţia de a limita la 100 de hectare suprafaţa de teren agricol pe care o poate deţine o persoană fizică, cetăţean român sau din alt stat membru al Uniunii Europene, dar menţinuse însă condiţiile la cumpărare privind cunoştinţele în domeniul agricol şi perioada minimă de cinci ani de activitate în acest sector. Ulterior, guvernanţii au renunţat şi la aceste două condiţii. A fost menţinut însă în actul normativ dreptul de preempţiune la cumpărare al cetăţeanului român.

* Electrica a pierdut la Curtea de Arbitraj de la Paris procesul cu Enel. Acesta este primul dintre cele patru procese pe care le are cu distribuitorii de energie

Compania Electrica SA, deţinută de statul român, a pierdut primul proces intentat, la Curtea de Arbitraj de la Paris, împotriva companiilor care au cumpărat filialele de distribuţie şi furnizare pe motiv că nu şi-au respectat unele obligaţii din contractele de privatizare. "Tribunalul Arbitral, cu sediul la Paris, constituit în baza Regulilor Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ şi Industrie, a respins în totalitate acţiunea arbitrală formulată de Electrica prin care se solicita ca Enel să fie obligat la plata unor despăgubiri în valoare de peste 44 de milioane de euro", au declarat surse oficiale pentru Capital. Procesul pierdut a fost iniţiat în decembrie 2011 de către compania de stat împotriva grupului Enel

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 14 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°