Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul nu va încheia un acord care nu prevede dreptul la îmbogăţirea uraniului, afirmă Araghchi

Publicat in Mediafax, joi 21 noiembrie 2013 ·

Iranul nu va accepta vreun acord cu marile puteri în dosarul nuclear dacă acesta nu conţine dreptul la îmbogăţirea uraniului, a declarat joi Abbas Araghchi, care conduce echipa negociatorilor iranieni la Geneva.

El şi-a exprimat totodată îndoiala cu privire la avansarea discuţiilor, din cauza unei "lipse de încredere" faţă de reprezentanţii Grupului 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania).

"Nu va fi acceptat niciun acord care nu va cuprinde îmbogăţirea uraniului de la început şi până la sfârşit", a scris Araghchi într-un mesaj postat pe contul de Twitter, citat de agenţia oficială Irna, înainte de reluarea negocierilor joi dimineaţa.

"Principiul îmbogăţirii (uraniului) nu este negociabil, dar putem discuta despre volum, nivel şi loc", a adăugat el.

Araghchi a avertizat totodată că este necesar ca Iranul să "regăsească încrederea" în buna credinţă a marilor puteri pentru a se ajunge la un acord.

"Principalul obstacol este lipsa de încredere din cauza a ceea ce s-a întâmplat la ultima reuniune", a declarat el, ulterior, pentru televiziunea de stat, referindu-se la înăsprirea proiectului de acord de către Grupul 5+1 în ultima zi a rundei precedente de negocieri, în perioada 7-9 noiembrie.

"Atât timp cât nu regăsim încrederea, nu vom putea continua negocieri constructive", a spus el. "Atât timp cât nu avem certitudinea că metodele negocierilor sunt sigure şi pot conduce la rezultate, nu vom începe negocierile", a adăugat şeful echipei.

"Există diferenţe majore. Sunt şanse să ajungem la un acord până mâine (vineri), dar este o sarcină dificilă", a subliniat negociatorul, cerând Grupului 5+1"supleţe şi bunăvoinţă". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum 11 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Alegeri anticipate în Canada. Noul premier cere un mandat pentru a gestiona amenințarea reprezentată de Trump

HotNews acum 48 minute
Noul prim-ministru canadian Mark Carney a convocat alegeri anticipate pentru 28 aprilie, afirmând că are nevoie de un mandat solid pentru a gestiona amenințarea pe care o reprezintă pentru economie taxele vamale impuse de către președintele SUA Dona

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Turcia Primarul Istanbulului a fost demis din funcție! A fost încarcerat la închisoarea din Marmara

Ziua Constanta acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru 'corupție', a fost demis din funcții, a anunțat Ministerul de Interne turc, relatează AFP. 'Ekrem Imamoglu, primarul municipalității metropolitane din Istanbul (...) a

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa, joi, la Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina, care va avea loc la Paris

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, va participa joi, la Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina care va avea loc la Paris, Republica Franceză. Franţa a găzduit a doua reuniune pentru a dis

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum o ora
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

VIDEO Steve Witkoff, emisarul lui Trump, este optimist înaintea discuţiilor pe tema războiului din Ucraina: „Simt că Putin vrea pace”

HotNews acum 34 minute
Trimisul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, şi-a exprimat optimismul duminică, înaintea discuţiilor cruciale din Arabia Saudită pentru încheierea războiului din Ucraina, afirmând că îl percepe pe preşedintele rus Vladimir Putin ca fiind dorni

Vestigii din perioada dacică, vândute la un talcioc din Iași. Cele mai scumpe „exponate” ajungeau la 5 lei

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii locali de la Serviciul Intervenţii au anunţat că au găsit, duminică, în talcioc, o femeie care oferea spre vânzare, cu preţuri variind între 3 şi 5 lei bucata, vestigii arheologice din perioada dacică, despre care se presupune că sunt din

Papa Francisc a apărut pentru prima dată în public, duminică, de la fereastra spitalului din Roma; ulterior a fost externat

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a apărut duminică pentru prima dată la fereastra spitalului Gemelli din Roma, de când a fost internat pe 14 februarie. La scurt timp după apariţie, Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, a fost externat, însă medicii au precizat că

Formula 1: Charles Leclerc, Lewis Hamilton şi Pierre Gasly, descalificaţi de la Marele Premiu al Chinei

News.ro acum 5 ore
Piloţii Ferrari Charles Leclerc şi Lewis Hamilton, care au terminat pe locurile 5 şi, respectiv, 6 în Marele Premiu al Chinei de Formula 1 de duminică, au fost descalificaţi după sosire pentru maşini neconforme, la fel ca şi Pierre Gasly (Alpine), c

Vremea

București
acum

12°
dum.

7°/17°
lun.

8°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

6°/16°
mar.

10°/19°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
mar.

12°/17°
mie.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°
mar.

10°/17°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

8°/17°
lun.

12°/21°
mar.

10°/19°
mie.

10°/18°