Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, despre datoria Rompetrol: Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane dolari

Publicat in Ora de Timis, joi 21 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la B1TV, că prin legea privind anularea datoriei Rompetrol, premierul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 de milioane de dolari.

“Domnul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane de dolari. Datoria era de 580 de milioane de dolari, iar domnul Ponta, ca să fie primit de preşedintele Kazahstanului, s-a grăbit să facă un memorandum, prin care este de acord ca partea kazahă să plătească doar 200 milioane de dolari în contul datoriei istorice a Rompetrolului, iar 380 de milioane de dolari îi anulează”, a comentat Traian Băsescu.

El a menţionat că aceştia sunt bani publici care ar fi trebuit să intre în bugetul statului, şi a criticat faptul că nu era prevăzută nicio sancţiune în acel memorandum, de partea Rompetrol, dacă nu se respectau obligaţiile.

Preşedintele a spus că a trimis la CC această lege, dar nu punând în evidenţă neapărat diferenţa datorată statului român, ci punând în faţa Curţii acţiunea Guvernului care vrea să adopte prin lege o măsură care ţine strict de Extecutiv.

“Nu e treaba Parlamentului cum se negociază datoriile, asta e treaba Executivului, iar aici este iarăşi o încercare de a acoperi”, a mai spus Băsescu, adăugând că este vorba despre “modelul Roşia Montană sau modelul CFR Marfă”.

“Nu vrea să îşi asume responsabiliăţi, deşi e prim-minstru. El e responsabil să mintă, să plagieze. Trebuia să îl pună pe Stancu, care a marcat la Pireu, în meciul cu grecii. Dacă Stancu plagia de două ori golul, aici, ne calificam la Rio”, a spus preşedintele.

Mai mult pe Economica.net

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la B1TV, că prin legea privind anularea datoriei Rompetrol, premierul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 de milioane de dolari.

“Domnul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane de dolari.

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°