E ora marelui meci. Este derby-ul României. Nu marele derby, dar este derby pentru că sâmbătă seara se vor întâlni campioana şi vicecampioana României. Mai mult, Pandurii şi Steaua sunt singurele echipe din România care joacă în Europa. În plus se întâlnesc echipele care au jucat din punctul de vedere al specialiştilor cel mai bun fotbal din Liga 1. Aşadar o invitaţie la un spectacol fotbalistic pentru microbiştii gorjeni.
Se simte tensiunea
Pandurii – Steaua se va juca sâmbătă seara de la ora 20.00 pe Stadionul Municipal. Este un meci tare, un meci din care gorjenii vor să iasă învingători. „Cu Steaua e un meci important, mai important pentru noi decât pentru ei. Vrem să iernăm pe podium iar eu cred că doar dacă batem Steaua, putem face asta. E un derby, joacă campioana cu vicecampioana, suntem gata să dăm piept cu Steaua, e ca o partidă internaţională pentru jucătorii noştri care nu cred că au dezamăgit în acest sezon de Europa League. Optimismul predomină la noi în vestiar înainte de acest meci”, spune preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu. Acesta va fi adversar al fiului său, însă spune că deja asta nu mai e o noutate. „Nu prima dată când soţia este împărţită. În plus nu e un duel între mine şi Paul, el joacă la Steaua, eu sunt la Pandurii, fiecare îşi vede propriul interes. Deja s-au adunat multe meciuri, aşa că nu mai am emoţii”, a comentat Eugen Pârvulescu.
Şi antrenorul pandurilor, Cristi Pustai abia aşteaptă întâlnirea de sâmbătă seara. „La ora actuală, sunt singurele echipe care reprezintă România în cupele europene. Dincolo de cele 3 puncte, oricând un meci cu Steaua este un meci miză pentru orice jucător. Steaua este cea mai galonată echipă din Liga 1, echipa campioană, echipa care se află pe primul loc la egalitate cu Astra. În funcţie de rezultatul de sâmbătă se va stabili campioana de iarnă”, a declarat Cristi Pustai. Acesta a stu