Universitatea Cultural-Ştiinţifică din Târgu-Mureş, în parteneriat cu Universitatea „Petru Maior”, Universitatea Sapienţia, Liceul Tehnologic „Electromureş”, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a organizat joi, 21 noiembrie, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, workshop-ul de Automatizări, Megatronică şi Robotică Glocal VII “Acţiuni inovative”. Centrul Cultural “Mihai Eminescu” s-a dovedit neîncăpător pentru afluenţa mare de tineri curioşi de tot ce înseamnă inovaţii, roboţi şi aplicaţii industriale.
“Târgu-Mureş”, viitor centru de cercetări”
Evenimentul a fost onorat cu prezenţa de către primarul Dorin Florea, care a dezvăluit în premieră unul dintre proiectele de viitor apropiat la care lucrează. “Am luat hotărârea ca Târgu-Mureşul să devină unul dintre cele mai mari centre de cercetări din Europa în domeniul medical, în domeniul roboticii şi al IT-ului. Este prevăzută deja locaţia şi este depus un proiect. Am identificat un teren unde să poată lucra iarnă vară cei pasionaţi de robotică, să se poată experimenta toate creaţiile. Este vorba de un teren de aproximativ 3000 metri pătraţi, destinat celor care se preocupă şi au această uriaşă pasiune. Sperăm ca ei să organizeze concursuri prin care să scoatem oraşul nostru în evidenţă. Numele şi vocaţia unui oraş se apără prin energiile şi prin creierele şi prin oamenii care ştiu ce înseamnă un învăţământ de elită”, a declarat Dorin Florea.
Palatul Copiilor, exponate cu aplicabilitate practică
Atmosfera generală a fost una de entuziasm debordant, lucru normal unde se întâlnesc oameni cu pasiuni comune. Elevii şi studenţii de la instituţiile participante şi-au expus cele mai reuşite lucrări la standuri, unde au dat cu plăcere detalii despre exponate. Printre standuri l-am descoperit şi pe cel al cercului de electronică al Palatului Copiilor Târgu-Mureş. “Avem ex