Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mă plimbam cu fostul soţ prin pădure, când pădurarul ne-a atacat cu un par”

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 21 noiembrie 2013 ·

Arestaţi preventiv sub acuzaţia că, la sfârşitul lunii trecute, l-au luat la bătaie şi tâlhărit pe pădurarul care i-a prins la furat lemne în pădurea de pe raza satului Hânţeşti, o femeie de 48 de ani şi fostul ei soţ, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, au venit cu o variantă halucinantă în faţa procurorilor.

Cei doi au susţinut că se plimbau prin pădure, în momentul în care pădurarul, Marian Serediuc, în vârstă de 32 de ani, din cadrul Ocolului Silvic Adâncata, care se afla în timpul serviciului, i-a atacat cu un par.

De altfel, a fost depusă şi o plângere împotriva pădurarului pentru lovire sau alte violenţe, însă procurorii au considerat-o nejustificată.

Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a celor doi foşti soţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tâlhărie, iar principala probă a anchetatorilor a fost înregistrarea video făcută de către pădurarul în cauză cu telefonul mobil.

În filmuleţul care durează aproximativ două minute se poate observa cum femeia, Elena Aelenei, este cea care îl atacă şi-l lovește pe pădurar cu un par, în timp ce acesta înregistra totul cu camera telefonului mobil.

În timp ce pădurarul se apăra de femeia agresivă, fostul soţ al acesteia, Marinică Aelenei, s-a urcat în autoturismul lui Marian Serediuc, şi profitând de faptul că a găsit cheile în contact, a încercat să plece.

Pădurarul a alergat înspre maşină şi a încercat să-l tragă afară pe Marinică Aelenei, moment în care acesta din urmă a scos un topor, s-a dat jos din autoturism şi l-a atacat pe angajatul de la ocol, lovindu-l cu muchia toporului.

Filmarea se opreşte brusc în momentul în care pădurarul era fugărit cu toporul, însă continuarea a ceea ce s-a întâmplat în pădurea de la Hânţeşti au prezentat-o poliţiştii.

„Profitând de faptul că victima s-a îndepărta

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 18 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 57 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O judecătoare de la Tribunalul Timiș a murit după ce a căzut de la etajul 7. Avea doar 41 de ani

Ziua Constanta acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit luni, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Sorina Lupşa era judecătoare la Tribunalul Timiş, informează Digi24.ro ”La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesi

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°