Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magnatul Rupert Murdoch a ajuns la un acord de divorţ cu cea de-a treia soţie

Publicat in Gandul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Magnatul media Rupert Murdoch, în vârstă de 82 de ani, şi cea de-a treia soţie a sa, Wendi Deng, au anunţat miercuri la New York că au ajuns la un acord amiabil în privinţa divorţului, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat 14 ani, informează AFP.

Detaliile acestui acord nu au fost făcute publice.

Rupert Murdoch şi Wendi Deng, în vârstă de 44 de ani, au apărut pentru câteva momente în faţa unei judecătoare de la Curtea Supremă din Manhattan, Ellen Gesmer, care, după ce le-a pus câteva întrebări, s-a declarat bucuroasă pentru semnarea acelui acord amiabil care evită un proces.

Cei doi, însoţiţi de avocaţii lor, nu au făcut nicio declaraţie la ieşirea din acea audiere, care a durat mai puţin de 10 minute.

Cuplul a dat însă publicităţii un comunicat comun.

"Suntem fericiţi să anunţăm că am ajuns la un acord amiabil în privinţa tuturor chestiunilor legate de divorţul nostru. Ne vom continua vieţile, cu un respect mutual şi un interes comun pentru sănătatea şi fericirea celor două fiice ale noastre", au declarat ei.

Rupert Murdoch a solicitat divorţul în iunie, după 14 ani de căsnicie, evocând un cuplu "destrămat de o manieră irevocabilă".

El s-a căsătorit cu Wendi Deng, născută în China, la doar câteva săptămâni după ce divorţase de a doua soţie, în 1999. Murdoch şi Deng au împreună două fiice - Grace Helen, în vârstă de 12 ani, şi Chloe, în vârstă de 10 ani.

Potrivit unor publicaţii americane, Wendi Deng va rămâne în posesia apartamentului de lux pe care cuplul îl deţine pe 5th Avenue din New York, cumpărat cu 44 milioane de dolari în 2005. Acel apartament a beneficiat de o renovare şi redecorare care au costat 50 milioane de dolari.

Cuplul semnase un acord prenupţial, modificat în timpul căsătoriei, care stipulează faptul că o despărţire a celor doi soţi nu va afecta puterea financiară a magnatului aus

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 42 minute
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 35 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 6 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°