Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacatorul de la Paris a denunţat „capitalismul“ şi „manipularea maselor“ de către mass-media

Publicat in Adevarul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Presupusul atacator de la Paris, arestat miercuri seara, a vorbit în scrisorile sale despre un "complot fascist" şi a denunţat daunele provocate de "capitalism" şi "manipularea maselor" de către "mass-media", a anunţat joi procurorul Parisului, citat de AFP.

Bărbatul care a terorizat Parisul în această săptămână, după ce a deschis focul la sediul unui ziar, la o bancă şi la redacţia unui post TV, a fost arestat. Suspectul a mai fost implicat într-un atac armat soldat cu moartea a cinci oameni, în 1994.

După câteva zile de căutări, poliţia franceză a dat de urma bărbatului suspectat că a comis luni mai multe atacuri armate la Paris. Abdelhakim Dekhar a fost găsit aproape inconştient într-un vehicul staţionat într-o parcare subterană. Potrivit oamenilor legii, el ar fi încercat să se sinucidă.

"Eram îngrijoraţi, deoarece credeam că maşina sau persoana ar putea reprezenta pericol. Iată de ce am luat măsuri de securitate în jurul parcării. După ce ne-am asigurat că bărbatul este neînarmat şi am deschis automobilul, am văzut că este pe jumătate conştient şi am chemat salvarea", a declarat şeful investigaţiilor poliţiei, Christian Flaesch.

Poliţia a reuşit să-l identifice pe bărbat, în urma probelor ADN care au coincis cu cele prelevate la locul atacurilor armate. Luni, suspectul a atacat redacţia ziarului "Liberation", unde a rănit un fotograf. În aceeaşi zi, el a tras mai multe focuri în faţa sediului băncii Societe Generale. Un incident similar s-a produs vineri, când bărbatul a tras de mai multe ori la sediul postului BFM TV. Bărbatul a mai fost condamnat la patru ani de închisoare în 1998, după un incident similar.

Abdelhakim Dekhar, în vârstă de 48 de ani, suspectat că a rănit grav, luni, un asistent fotograf în holul cotidianului Liberation şi că a deschis focul într-un cartier de afaceri din apropiere de Par

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 7 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°