TIMIȘOARA. Liderii romilor au făcut o ofertă Primăriei, după ce în urmă cu două săptămâni au evacuat o clinică dintr-o clădire primită prin retrocedare. Propunerea a fost supusă plenului Consiliului Local de joi.
În cadrul discuției de marți dimineața cu reprezentanții romilor, s-a făcut o ofertă către noi, și anume de a ni se pune la dispoziție clădirea pe care nu demult am evacuat-o, gratuit, pentru câțiva ani, până vom inaugura noul spațiu de la Spitalul de Copii. Am refuncționalizat clădirea în care funcționa ambulatoriul și am mai făcut și alte lucrări.
În momentul de față, după părerea mea, dumneavoastră decideți, eu nu votez, nu prezintă interes acea clădire. Am cheltui bani să o amenajăm și într-o bună zi ni s-ar spune să o evacuăm. Vă spun punctul meu de vedere: nu cred că merită să preluăm acea clădire și vă rog să votați. Se vrea sau nu se vrea preluarea?, i-a întrebat primarul pe aleșii locali.
Oferta familiei Cârpaci a căzut la vot. Zece consilieri au votat împotrivă, patru s-au abținut, iar un singur vot a fost pentru.
TIMIȘOARA. Liderii romilor au făcut o ofertă Primăriei, după ce în urmă cu două săptămâni au evacuat o clinică dintr-o clădire primită prin retrocedare. Propunerea a fost supusă plenului Consiliului Local de joi.
În cadrul discuției de marți dimineața cu reprezentanții romilor, s-a făcut o ofertă către noi, și anume de a ni se pune la dispoziție clădirea pe care nu demult am evacuat-o, gratuit, pentru câțiva ani, până vom inaugura noul spațiu de la Spitalul de Copii. Am refuncționalizat clădirea în care funcționa ambulatoriul și am mai făcut și alte lucrări.
În momentul de față, după părerea mea, dumneavoastră decideți, eu nu votez, nu prezintă interes acea clădire. Am cheltui bani să o amenajăm și într-o bună zi ni s-ar spune să o evacuăm. Vă spun punctul meu de vedere: nu cred că merită s