* Primarul spune că a sesizat Parchetul în legătură cu modul în care au fost cheltuiţi banii încasaţi în urma emisiunii de obligaţiuni municipale
Primarul din Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu, a solicitat ajutor din partea Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi din partea Guvernului, ca să plătească împrumutul accesat în 2006, prin emisiune de obligaţiuni, pentru care plăţile au fost încetate încă din 2009.
Investitorii în obligaţiunile emise de Băile Herculane au rămas cu buza umflată, după ce primăria nu le-a mai achitat nici dobânda, nici principalul, începând cu 2009.
Nicuşor Vasilescu ne-a declarat că speră să onoreze, cât mai curând posibil, obligaţiile financiare pe care primăria le are către creditori: "În acest sens, am solicitat ajutor din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi din partea Guvernului. Aceştia au spus că au în vedere cererea adresată de primăria Băile Herculane. Tratăm cu seriozitate subiectul şi sper să nu mai întârziem plăţile".
Primarul oraşului Băile Herculane ne-a mai declarat că a sesizat Parchetul în legătură cu modul în care au fost cheltuiţi banii încasaţi în urma emisiunii de obligaţiuni municipale, lansate în anul 2006, dar că nu s-a dispus începerea urmăririi penale. Domnia sa ne-a spus că nu poate să identifice prea bine ce s-a făcut cu banii încasaţi în urma emisiunii de obligaţiuni, adăugând: "O parte din bani, 1,5 milioane de lei, au fost cheltuiţi pentru un tronson de drum, care nu arată foarte bine astăzi, nu a fost făcut de calitate".
Sumele strânse în urma emisiunii de obligaţiuni, contractate în anul 2006, de către primăria Băile Herculane, au fost cheltuite integral, într-o perioadă scurtă de timp, ne-a mai spus edilul oraşului.
Potrivit domniei sale, în fiecare lună, în primărie intră mai puţini bani decât necesităţile instituţiei, aşa că, dacă instituţia nu va primi sprijinul