Gradul de cultură şi civilizaţie al unei colectivităţi a fost şi rămâne condiţionat de instituţiile sale. Biblioteca se înscrie în categoria instituţiilor etalon, cea care care dă tonul gradului de civilizaţie cu implicaţii civilizatoare mai presus decât altele, fiind suma cunoştinţelor umane la un moment dat. Nu face excepţie nici municipiul Târgu-Mureş unde spaţiul cărţii îşi găseşte adânci rădăcini, destul să amintim de Schola Particula din 1557 şi Biblioteca Teleki deschisă în anul 1802.
Anul de graţie 1913
Cartea îşi găseşte în anul 1913 o altă minunată gazdă, în spaţiul Palatului Culturii, prin deschiderea bibliotecii oraşului, actualmente sediul Bibliotecii Judeţene Mureş, ambele instituţii administrate de Consiliul Judeţean Mureş celebrându-şi în această toamnă un secol de existenţă. “A fost odată ca niciodată, acum 100 de ani, în luna noiembrie a anului 1913 când a început acestă frumoasă poveste a Bibliotecii Judeţene. După ziarele vremii totul a început pe 23 noiembrie 1913, deşi e foarte limpede că a fost şi o perioadă de pregătire înainte. Dovadă în acest sens e şi corespondenţa foarte veche din 1913 pe care o avem şi prima semnătură din Cartea de Aur datează din 10 octombrie 1913. A fost o perioadă de pregătire, nu ştim exact cât timp, cert este că în a doua jumătate a lunii noiembrie 1913 a fost deschisă biblioteca pentru public, iniţial cu 10-11.000 de volume. Colecţiile au crescut treptat, iniţial accentul era pe cartea în limba maghiară după care încet, încet prin creativitatea lui Aurel Filimon, al doilea director al bibliotecii, colecţiile de carte în limba română au început să se dezvolte”, a afirmat Monica Avram, directorul Bibliotecii Judeţene Mureş.
Spaţii generoase
Născută în acelaşi timp cu Palatul Culturii, biblioteca îşi urmează cursul firesc de dezvoltare, începând cu îmbogăţirea fondului de carte, extinderea spaţ