Liderul PNL, Crin Antonescu, a avut o scurtă întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, pentru o discuţie prind proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.
Preşedintele PSD, Victor Ponta a confirmat că a discutat, la Guvern, cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă Călăraşi şi a afirmat că Antonescu i-a comunicat că, de principiu, este de acord, dar mai trebuie studiate obiectivele şi componenţa comisiei.
El a precizat că această comisie va fi condusă de către un reprezentant PSD, dar nu de către senatorul Ilie Sârbu, decizia privind desemnarea acestei persoane, care trebuie să aibă cunoştine juridice foarte serioase, urmâ1nd să fie luată săptămâna viitoare.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a avut o scurtă întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, pentru o discuţie prind proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.
Discuţia a durat maximum 30 de minute, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
"Se mai discută până miercuri despre acest draft", au declarat sursele citate.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nimeni din PNL nu va împiedica vreo comisie de anchetă şi că "sigur" că liberalii vor fi de acord, menţionând că de pe acum propune ca aceasta să fie condusă de senatorul PSD Ilie Sârbu.
Numirea senatorului PSD Ilie Sârbu la conducerea comisiei de anchetă în cazul Călăraşi este "o glumă", consideră premierul Victor Ponta, acesta adăugând că nu toate glumele liderului PNL, Crin Antonescu, sunt bune.
El a adăugat că nu a mai reuşit să discute şi joi cu reprezentanţii PNL, deoarece a avut un program încărcat, dar că în mod sigur va discuta.
"Proiectul de înfiinţare a comisiei a fost scris de către colegii mei de la grupurile parlamentare şi le-am cerut să îl transmită căt