Condamnată de mulţi, dar practicată de aproape toţi, bârfa poate fi considerată chiar și o sursă de informaţii. Atât la serviciu, cât și în viața de zi cu zi, bârfa deja a ajuns să facă parte din viața oamenilor. Ba mai mult, specialiștii spulberă mitul cum că bărbații nu brâfesc. Totuși, atenție! Psihologii spun că bârfele pot să ne facă mult rău, mai ales din punct de vedere emoțional.
Cifrele referitoare la cei care bârfesc sunt alarmante. Specialiștii spun că încet-încet bârfa și-a găsit un loc mult prea important în viețile noastre. "70% dintre oameni se preocupă în a-i bârfi pe alţii. Deci este o preocupare. Este într-adevăr o problemă care ne sâcâie și ne agită destul de mult", a declarat Raluca Anton, psiholog.
În timp ce toată lumea spune că femeile sunt campioane la bârfe, experții vin și spun că și bărbații au astfel de îndeletniciri, în special tinerii.
"Se spune că da, și bărbații bârfesc. Totuși femeile ocupă un loc fruntaș. Adolescenții, de exemplu, îşi petrec 50% din timp bârfind. Dacă ceilalți spun despre mine un anumit lucru, eu încep să-l cred. Asta spune despre mine că nu sunt suficient de bun, înseamnă că atunci când trebuie să performez nu voi putea. E ca un cerc vicios", a mai spus Raluca Anton.
Oamenii de rând nu îi contrazic pe specialiști. Majoritatea recunosc faptul că uneori mai și bârfesc sau că au auzit cel puțin odată poveștile altora despre ei.
Experții mai spun că bârfa poate fi cu adevărat periculoasă. Mai ales la serviciu. "La serviciu, în momentul în care se bârfeşte, productivitatea scade, deoarece atenția celor care muncesc se îndreaptă dinspre ceea ce au de făcut înspre bârfă", declarat Anca Șerban consultant în bune maniere.
Studiile spun că 80% dintre oameni sunt răniţi de cuvinte! 70% din conţinutul conversaţiilor umane este format din bârfă şi 60% considera bârfa ca fiind cea mai importantă pro