Când am citit fraza asta: „Adevăraţii bărbaţi au grijă de mamele lor“, m-am oprit din lectura cărţii „Dulcele bar“. Până atunci, ţinusem să nu spun nimănui ce minunăţie de carte* citeam. Mă simţeam bine aşa, ca un egoist feroce. Acum pot să-ţi zic, pentru că am terminat-o.
Eram în tren când fraza asta m-a lovit rău de tot, băi, tată! N-are rost să-ţi zic cine a scris-o. (Tu n-ai avut niciodată o pasiune pentru cărţi. Mama a avut.) Am ridicat ochii din carte şi m-am uitat la cei trei bărbaţi care mă însoţeau, înghesuiţi, cu genunchii strânşi între fotolii, cine sunt dobitocii care au făcut vagoanele astea? – s-a enervat tipul din faţa mea. Şi mi-a venit să-i răspund cu un citat din carte: „Să-i fut, puiule!“ Mai precis, Săifutpuiule e porecla unui barman din barul Publicans, din orăşelul Manhasset, în apropiere de New York. Barul Publicans este personajul principal al acestei cărţi şi locul unde bărbaţii şi femeile, într-o democraţie sănătoasă a băuturi, sunt liberi.
N-am să-ţi povestesc cartea. Dar îţi spun, autorul (totodată şi personajul cărţii) are aceeaşi vârstă cu mine. Taică-su, un frivol om de radio, l-a părăsit când era foarte mic, a fost crescut de maică-sa, care s-a chinuit în sărăcie, şi toată cartea este o căutare a tatălui drept model al masculinităţii. Fiul avea nevoie de bărbaţi, care să-i fie mentori, eroi şi modele. I-a găsit pe bărbaţi în acel bar, Publicans.
Cărţile bune te pulverizează, apoi te adună şi te reclădesc ca un om întreg.
Atunci, înghesuit în trenul de Galaţi, m-am întrebat: cine a fost modelul meu de bărbat? Tu erai mai mult plecat cu trenurile tale şi când te întorceai acasă dormeai şi când te trezeai vorbeai despre locomotive şi despre leafa ta de mecanic, reproşându-ne că din leafa ta trăim. Nu mi-ai fost un model. M-ai descurajat în orice lucru pe care-l făceam. Şi când mă vedeai că citesc o carte mă
